poza ChirilAmbiția și entuziasmul l-au motivat să plece la studii la Geneva. Este vorba despre Chiril Tîșcic, un tânăr care după absolvirea Facultății de Drept la Chișinău, și-a continuat studiile în economie în vestul Europei. Pentru a-și asigura existența, muncește auditor intern într-un hotel elvețian. Mai mult, tînărul este unul din fondatorii Asociației Universitare „Mihai Eminescu”, care reunește studenții din Moldova și România.

 Chiril nu regretă că a ales să-și continue studiile în afara țării. „Mă simt bine în această țară. E greu să fii primul la o universitate din Geneva, însă am ambiția de a lupta. Deocamdată nu activez în domeniul pe care l-am studiat. Muncesc în sectorul hotelier ca auditor intern. Aici serviciile hoteliere sunt foarte dezvoltate și-mi oferă o experiență frumoasă, utilă în același timp. Salariul e satisfăcător, mă mulțumește, ținînd cont că este unul din cele mai bogate orașe din Europa”, mărturisește tînărul.

În viziunea sa, o diplomă de licență în Drept Internațional nu este mare lucru, iar cunoștințele pe care le oferă Europa le va aplica în practică atunci cînd va reveni în Republica Moldova. Chiril observă bibliotecile bogate în fonduri de literatură de specilitate de la universitatea unde învață, precum și laboratoarele de specializare, sălile de lectură, care stau la dispoziția studenților. Cît despre copiat, spune el, riscul este major, fapt care te pune în fața faptului – ori înveți ori ești exmatriculat, fără dreptul de a fi admis la vreo altă instituție superioră de învățămînt.

Moldoveanul recunoaște că este destul de dificil să-ți găsești un loc de muncă în Elveția. În pofida dificultăților, el spune că va lupta pînă se face avocat. E un scop pe care și l-a propus din start, de a prelua munca tatălui său.

1010032_564116410306928_735218434_n Una din realizările lui Chiril Tîșcic este contribuția sa la fondarea Asociației Universitare „Mihai Eminescu”. Protestele din aprilie 2009 din Piața Organizației Națiunilor Unite de la Geneva contra derapajelor democratice din Republica Moldova i-a determinat să lanseze o asemenea asociație. Aceasta promovează cultura românească în Elveția, prin coordonarea diverselor proiecte umanitare. „Noi, tinerii basarabeni de la Universitățile occidentale, putem fi potențiala clasă politică de mâine, cea care va avea și cunoștințe și poate mai multă verticalitate, convingere că viitorul Republicii Moldova este în Europa”, menționează Chiril. În cele din urmă, adaugă: „uneori îmi este greu aici, oricum mă aflu printre străini. Sunt departe, dar gândurile îmi zboară mereu la țara mea. Asociația mă ajută să mă simt cu sufletul mai aproape de casă. Vorba cântecului: moldovenii când se strâng și în horă se avântă, la un colț de masă plâng, la alt colț de masă cântă”, afirmă Chiril.

Chiril Tîșcic are 31 de ani și este originar din Chișinău. În 2004 a absolvit dreptul internațional la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, iar anul acesta și-a luat diploma de magistru în drept la Geneva. În continuare planifică să aplice la doctorat, iar peste ani să revină în țară.

Din Geneva, Maria Jomir-Flores

 

(378 accesari)