11.1 C
Chișinău
miercuri, septembrie 22, 2021

Un orădean a proiectat o bicicletă, care va fi vândută cu 3.000 de dolari bucata în America

Must read

Comentarii recente

52f33dec95f9cf2378000000O bicicletă cu motor proiectată de un orădean va fi produsă în Statele Unite, iar preţul de vânzare va ajunge până la 3 mii de dolari. Proiectul a fost ales dintre alte 100 modele care au participat la un concurs online, organizat de un producător american.

Originar din Covasna, Ianis Vasilatos s-a stabilit în urmă cu 10 ani în Oradea. După ce şi-a terminat studiile, lucrează ca scenograf la Teatrul Regina Maria. Pasionat de design, s-a înscris în urmă cu trei ani la un concurs organizat pe internet de un producător de automobile din Statele Unite.

„Au fost peste o sută de proiecte din toată lumea. Din India, Statele Unite, Franța, România”, îşi aminteşte Ianis.

Proiectul său – o bicicletă cu motor – a fost desemnat câştigător, iar Ianis a fost invitat în America ca să testeze împreună prototipul modelul său. Producătorul american a construit şase biciclete după planurile orădeanului. Trei sunt dotate cu motor pe benzină, iar celelalte au un motor electric. Au fost testate aproape doi ani, iar din această lună bicicleta lui Ianis va intra în producţie de serie. Alcătuit din componente de calitate, vehicolul va fi vândut cu aproape 3 mii de euro bucata.

„Am proiectat în jurul motorului această bicicletă, unde cadrul este special conceput pentru asta. Inspiraţia a venit din cursele de motociclete de la începutul secolului”, spune tânărul.

Bicicleta orădeanului se va numi Ariel Crusier şi va fi produsă atât în varianta cu motor electric, cât şi cu motor pe benzină. Primul model va atinge 30km/h, în timp ce al doilea va fi capabil de 55 km/h.

„Aş prefera şi încurajez persoanele care folosesc o bicicletă, să folosească o bicicletă normală, sau una cu motor electric, dacă este posibil”, este de părere Andrei Togor, ecologist.

Ianis Vasilatos a fost premiat cu o mie de dolari şi va primi 1% din vânzări dacă bicicleta lui va fi vândută în peste 250 de bucăţi.

sursa: digi24.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri