pozitia-copilului-filmul-lui-calin-peter-netzer-a-castigat-ursul-de-aur-la-festivalul-de-la-berlin_size15O nouă victorie a cinematografiei românești. Filmul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a obținut, sâmbătă seară, trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Distincţia a fost primită de regizorul Călin Peter Netzer şi de producătorul Ada Solomon de la celebrul cineast Wong Kar Wai, preşedintele juriului ediţiei din acest an a Festivalului.

Emoționat, Călin Peter Netzer a spus: „Voi încerca să spun ceva, deşi am rămas fără cuvinte. Mulţumesc Berlinalei că ne-a invitat aici, mulţumesc directorului festivalului, Dieter Kosslick, dar şi lui Răzvan Rădulescu, cu care am scris scenariul acestui film”.

Producătoarea peliculei, Ada Solomon, a ținut să menționeze: „Sunt mai obişnuită să fiu o luptătoare decât să câştig. Mulţumesc actriţei noastre principale, Luminiţa Gheorghiu, acest premiu este în mare parte şi premiul ei. Desigur, îi mulţumesc lui Călin Peter Netzer care a făcut acest film. Le mulţumesc şi celor care nu au crezut în noi, care nu ne-au susţinut, pentru că ne-au făcut să devenim mai puternici şi mai hotărâţi”, a mai spus Ada Solomon, care şi-a încheiat discursul mulţumind femeilor puternice din România, femeilor care lucrează în industria cinematografică, dar şi Berlinalei, un festival pe care îl consideră „un atelier de talente”.

În competiția oficială de anul acesta au concurat 18 filme. Festivalul Internațional de Film de la Berlin, cunoscut și ca Berlinale este unul dintre cele mai importante festivaluri de film din lume și unul din cele mai reputate evenimente media. Are loc în Berlin, Germania, începând cu anul 1951.

(300 accesari)