11 C
Chișinău
vineri, octombrie 22, 2021

Un înalt oficial FIFA recunoaşte că Rusia şi Qatar ar putea pierde organizarea CM 2018, respectiv 2022

Must read

Comentarii recente

putin - blaterFIFA a fost zguduită în ultimele luni de scandaluri uriaşe de corupţie. Şapte oficiali importanţi din cadrul organizaţiei au fost reţinuţi, pe motiv că au primit mită contra voturi pentru organizarea unor turneelor finale Africa de Sud 2010 şi Brazilia 2014. În vizorul autorităţile sunt însă şi Rusia 2018 şi Qatar 2022, deoarece cele două ţări au câştigat în faţa unor favorite precum SUA sau Anglia – state cu infrastructură şi condiţii mult mai bune.

Domenico Scala susţine că dacă se va dovedi că cele două turnee finale au fost câştigate prin cumpărare de voturi, atunci procesul electoral va fi anulat: ”Dacă apar dovezi că alegerea Rusiei şi Qatarului drept organizatori a prin cumpărare de voturi, atunci alegerile ar putea fi anulate”, a declarat oficialul UEFA pentru publicaţia elveţiană Sonntagszeitung. Acesta susţine însă că, până acum, nu există nicio dovadă în acest sens.

Sepp Blatter şi-a anunţat demisia din fruntea FIFA, imediat după ce obţinuse încă un mandat în urma Congresului de la Zurich. Blatter şi-a motivat decizia prin faptul că organizaţia are nevoie să treacă printr-o restructurare din cauza corupţiei. Elveţianul este unul dintre apropiaţii lui Vladimir Putin şi se speculează că şi el ar face obiectul unei anchete FBI pentru corupţie.

Rusia şi Qatar au făcut deja investiţii de miliarde de dolari în infrastructură şi stadioane, iar o decizie de anulare a procesului electoral le-ar pune într-o situaţie foarte dificilă.

Sursa:mediafax.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri