
Vadim Rabinovici, deputat al Radei Supreme a Ucrainei din partea Partidului „Platforma Opoziţie – Pentru Viaţă”, consideră că Moldova şi Lituania au „trădat Ucraina”, rezolvându-şi problemele energetice cu ajutorul Rusiei.
„Prima ţară a semnat un contract pe un termen de cinci ani cu Gazprom imediat după ce Ucraina i-a oferit un milion de metri cubi de gaz, iar a doua a cumpărat energie electrică de la Rusia, deşi înainte a îndemnat Ucraina să nu facă acest lucru”, a scris el pe reţelele de socializare, scrie Infotag.
Livrările de gaze conform contractului prelungit au început la 1 noiembrie 2021. Contractul anterior a expirat pe 30 septembrie.
Moldovagaz şi Gazprom nu au putut ajunge la o înţelegere, inclusiv din cauza datoriei istorice.
Potrivit Gazprom, aceasta constituie peste $400 mil., iar ţinând cont de penalităţi – $720 mil. Contractul anterior a expirat în data de 30 septembrie.
În octombrie, Moldova a cumpărat gaze în baza unui contract temporar pe o lună la un preţ de $790 per o mie de metri cubi.
În acelaşi timp, Gazprom a furnizat doar 67% din volumul necesar de gaz.
Din cauza deficitului de gaz, Parlamentul Republicii Moldova a instituit stare de urgenţă pentru 30 de zile – din 22 octombrie până în 20 noiembrie.
Acest lucru a fost cauzat de scăderea presiunii în conducta de gaz.
Pentru a menţine echilibrul în gazoduct, Moldova a cumpărat la sfârşitul lunii octombrie de pe piaţa internaţională 1-1,5 mil. de metri cubi de gaz pe zi.