Deputatul român Matei Adrian Dobrovie a cerut marți Ministerului Românilor de Pretutindeni să includă un criteriu ce ține de obligativitatea respectării Codului Deontologic al Jurnaliștilor la acordarea proiectelor pentru media și, respectiv, nerespectarea normelor deontologice să ducă la sistarea asistenței financiare. Solicitarea parlamentarului român vine, după ce în presa de peste Prut s-au developat finanțări ale unor portaluri ce preiau știri de la surse media propagandistice de la Kremlin.  

”Am prezentat astăzi Ministerului Românilor de Pretutindeni o serie de recomandări pentru îmbunătățirea evaluării și monitorizării proiectelor de media finanțate de acest Minister”, a declarat Matei Adrian Dobrovie pentru Anticorupție.md. Iată care sunt propunerile:

”În Comisia de evaluare a cererilor de finanțare să fie inclus un expert mass-media din România și unul din R. Moldova. Recomandăm experți din R. Moldova de la Consiliul de Presă, Asociația Presei Libere, Asociația Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul de Investigaţii Jurnalistice. MRP să elaboreze un raport de țară bazat pe consultări reale cu reprezentanți ai societății civile și mass-media din fiecare țară eligibilă pentru finanțări.

Preferabil ca acest raport să fie elaborat de un membru al comisiei de evaluare a cererilor de finanțare + un expert independent care să fie contractat de minister. Scopul unui astfel de raport este: înțelegerea profundă a realităților din fiecare țară și identificarea necesităților potențialilor beneficiari. Raportul ar trebui să aibă un capitol dedicat mass-media independentă în care să fie analizată fiecare instituție media beneficiară.

Ofițerii de grant/ responsabilul de proiect/ reprezentați din cadrul Ministerului, însoțiți de un specialist mass-media din România, să facă cel puțin o vizită de monitorizare o dată la 5 luni la beneficiarii ce implementează proiecte. Scopul acestor vizite ar fi ca MRP să identifice vulnerabilitățile și dificultățile cu care se confruntă beneficiarii pentru a-i ajuta să le depășească și să verifice dacă implementarea proiectului se face cu respectarea prevederilor din contractul de finanțare. 4. Toate publicațiile și portalurile finanțate trebuie să respecte Codul deontologic al jurnalistului, realizat de Convenția Organizațiilor de Media (COM). În cazul în care acesta nu este respectat, se reziliază contractul, iar banii sunt returnați. Această clauza ar trebui introdusă în secțiunea privind condițiile de eligibilitate ale beneficiarului sau ale proiectului (atât în Ghidul Beneficiarului, cât și în contractul de finanțare).

Înainte de contractare, MRP să solicite CV-urile membrilor Consiliului Director al organizațiilor și să facă o evaluare a parcursului profesional. Orice afiliere politică la momentul solicitării finanțării nerambursabile a unui membru al Consiliului Director ar trebui să ducă la descalificarea organizației de a primi finanțare.

MRP să deconteze și taxele angajatorului pentru personalul tocmit în proiectul aflat în derulare. ONG-urile nu au profit ca să poată să plătească taxele angajatorului și de obicei plătesc din propriul buzunar.

Stoparea finanțărilor pentru publicații și proiecte online partizane politic, care riscă să afecteze imaginea României.

Să nu se finanțeze doar publicațiile patriotarde, ci mai ales cele care fac un jurnalism de calitate, o informare obiectivă și, în general, proiectele care chiar au un impact în comunitățile de români. Mă bucur că am găsit deschidere și pentru reluarea Consiliului Consultativ Mass-Media România-R.Moldova, structura de implementare a spațiului informațional comun, pentru care am insistat multă vreme. Anul viitor va avea loc prima întrunire a jurnaliștilor de pe cele doua maluri ale Prutului la Chișinău”.

Parlamentarul român a precizat că la Minister a obținut o deschidere pentru punerea în practică a propunerilor înaintate. ”La minister au fost de acord cu propunerea mea să introducă respectarea Codului Deontologic al Jurnalistului ca și criteriu  și să se rezilieze contractul dacă acest cod nu este respectat”, a spus el. Matei Adrian Dobrovie a precizat că a făcut referire la Codul Deontologic al Jurnalistului Elaborat de Convenţia Organizaţiilor de Media din România. 

Matei Adrian Dobrovie este deputat de București în Parlamentul României. El face parte din Comisia pentru politică externă și este vicepreședinte al
Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. Este jurnalist de formare, cu 9 ani de activitate în domeniul presei, fiind specializat în politică externă. Anul curent, deputatul român a acordat un interviu pentru Anticorupție.md în care a vorbit despre mai mute inițiative de susținere a presei libere din Republica Moldova și despre măsuri de stimulare a colaborării dintre media românească pe pe ambele maluri ale Prutului.

Sursa:anticoruptie.md

(8 accesari)