Gheorghe PelinLA VÂNDUT VACA//Sub muntele Cireș trăia un om şi o femeie cu mulţi coconi, pe care era musai să-i îmbrace şi încalţe ca să poată îmbla la şcoală. Şi cum aveau numai o vacă şi le era hie de bani, s-au sculat amândoi pe la miezul nopţii, au scos  vaca  din  poiată  şi  s-au  pornit  a  o  vinde  la  târgul  din  Taras.

Când au ajuns la încordătura dintre Bouţul Mic şi Bouţul Mare, odată aud că cineva aleargă după ei. Se uită în urmă şi – ce să vadă? Naltă ca răchiţele, despletită până la pământ şi cu ochii arzând în cap, se luase pe urmele lor Fata Pădurii. Stoluri de păsări fâlfâiau prin părul ei despletit. Glasul i se rostogolea printre dealuri ca povoiul printre pietre:

– Nu l-aţi văzut pe Omul Muntelui?

– Nu l-am văzut, – au răspuns cei doi, lipindu-se de vacă şi dârdâind de frică.

– Dacă vă iese în cale, să-l minţiţi că am luat-o la dreapta. Că de nu, nu mai vedeţi ziua de mâine.

– Bine, – ii răspunseră omul şi femeia. Şi îşi urmară calea mai departe,  uitându-se speriaţi în toate părţile.

Când au ajuns în drept de Coasta Mare, dintre stânci se ridică alt vuiet, mai mare şi mai straşnic ca primul. Apoi, în faţa lor răsări o namilă cât un grui de mare, cu cozari şi hribi crescându-i din urechi. Era Omul Muntelui, despre care auziseră numai, dar de văzut nu-l văzuseră niciodată, nici ei, nici vaca.

– N-aţi vazut-o pe Fata Pădurii? întrebă Omul Muntelui, cu glasul ca tunetul.

Cei doi, care nu uitaseră de poruncă, i-au răspuns într-un glas:

– Ba am văzut-o. Alerga printre dealuri cu picioarele goale.

– În ce parte o luat-o?

– La dreapta, – minţiră ei.

– De mă minţiţi, să ştiţi că nu mai vedeţi ziua de mâine, – se răsti Omul Muntelui. Şi dispăru, de parcă nici n-ar fi fost.

Cuprinşi de spaimă, cei doi au luat-o la fugă, până au trecut cu vaca dincolo de dealul Hăneştilor. Coborând de acolo spre apele întunecate ale Tisei Negre, pe la răsăritul soarelui au ajuns în marginea Tarasului.

La târgul cel mare, au dat peste un ungur cu muştăţile făcute cu tăciune, care avea nevoie de lapte la porci. S-au tocmit cât s-au tocmit şi i-au vândut vaca. Au intrat apoi în boldul de lângă biserică, de unde au cumpărat papuci şi halube la coconi, păsturi şi creioane colorate, caiete, boabe de tot felul, o furcă de tors şi două discuri cu cântece de-a fraților Petreuș.

După care au luat-o cu sacul în spate spre casă, dar pe alt drum. Se temeau amândoi, nu cumva să se întâlnească din nou cu Fata Pădurii şi Omul Muntelui, că deloc nu le era dor de dânșii.

(316 accesari)