10.2 C
Chișinău
sâmbătă, 27 noiembrie, 2021

ULTIMA ORĂ/ Un nou dosar penal pe numele lui Dorin Damir, trimis în judecată. L-ar fi șantajat pe șeful unei agenții imobiliare

Must read

Comentarii recente

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis astăzi, 24 noiembrie, în judecată dosarul de învinuire al președintelui asociației FEA, Dorin Damir, în comiterea infracțiunilor de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției, în privința conducătorului unei agenții imobiliare.


În cadrul urmăririi penale efectuate de comun cu ofițerii SIS, procurorii PCCOCS au examinat sesizarea avocatului conducătorului agenției imobiliare, precum și alte probe în acest sens, care relevă caracterul penal al faptelor inculpatului.


„Mai exact, acesta avea calitatea de învinuit într-o cauză penală, în care victimei îi era recunoscută cauzarea de către inculpat a unui prejudiciu material. Însă, în scopul eludării răspunderii penale, acesta a apelat la metode ilegale. Astfel, acesta a șantajat victima prin intermediul avocatului, cu amenințări de răfuială fizică împotriva sa și a familiei acesteia, în stilul anilor ’90, pentru ca să-și retragă plângerea și pretențiile. Totodată, prin aceste acțiuni de șantaj au fost comise fapte de natură să împiedice cercetarea obiectivă a cauzei penale vizate, pentru a opri deferirea acesteia justiției” se arată în comunicatul emis de PCCOCS.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri