Adjunctul Procurorului General, Mircea Roșioru, și-a depus cererea de demisie. Totodată, procurorul a decis să plece și din sistemul procuraturii. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD chiar de către Mircea Roșioru.
Potrivit informațiilor, Mircea Roșioru a precizat că a decis să plece pentru a oferi posibilitatea altor procurori să formeze echipa de conducere a Procuraturii Generale. Totodată, a menționat că va activa în continuare într-un alt domeniu.