Uniunea Europeană este nevoită să dialogheze cu autoritățile de la Kabul, oricare ar fi acestea, pentru a preveni înrăutățirea situației umanitare din Afganistan, precum și resurgența terorismului în noile condiții de instabilitate majoră, a declarat Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell, marți, după reuniunea de criză a miniștrilor de externe din statele membre.

Scopul reuniunii de marți a fost acela de a face o primă evaluare și de a discuta abordarea Uniunii Europene față de noua situație din Afganistan.

„Va trebui să luăm legătura cu autoritățile de la Kabul – autoritățile de la Kabul, oricine ar fi ele, talibanii au câștigat războiul, așa că va trebui să discutăm cu ei – pentru a ne angaja într-un dialog cât mai curând posibil, pentru a preveni un dezastru umanitar și un potențial dezastru migrator, dar și o criză umanitară. Acest dialog va trebui, de asemenea, să se concentreze asupra mijloacelor de a preveni revenirea prezenței teroriștilor străini în Afganistan. Un lucru care, cu siguranță, este, de asemenea, foarte important pe agenda noastră”, a declarat presei șeful diplomației UE.

De asemenea, UE va trebui să se asigure că noua situație politică creată în Afganistan prin revenirea talibanilor nu va duce la o mișcare migratorie pe scară largă către Europa.

„Trebuie să ne coordonăm între statele membre ale Uniunii Europene și țările de tranzit. Aceasta va fi o prioritate pe agenda noastră și va trebui să sprijinim țările de tranzit și țările vecine Afganistanului”, a adăugat Borrell.

În același timp, Înaltul Reprezentant a punctat că UE va rămâne vigilentă în ceea ce privește respectarea obligațiilor internaționale acceptate de diferitele guverne afgane de peste 50 de ani, o preocupare „foarte importantă pentru noi fiind situația femeilor și a fetelor, drepturile omului, dar mai ales ale femeilor și fetelor”. Astfel, Josep Borrell le-a solicitat talibanilor să își respecte obligațiile care le revin în temeiul dreptului umanitar internațional în toate circumstanțele, precum și să vegheze la respectarea statului de drept și a principiilor democratice încetățenite în ultimii 20 de ani.

„Cooperarea cu orice viitor guvern afgan va fi condiționată de o soluționare pașnică și favorabilă incluziunii și de respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor afganilor, inclusiv ale femeilor, tinerilor și persoanelor aparținând minorităților, precum și de respectarea obligațiilor internaționale ale Afganistanului, de angajamentul față de lupta împotriva corupției și de prevenirea utilizării teritoriului afgan de către organizațiile teroriste”, a subliniat înaltul oficial al UE.

Nu în ultimul rând, Josep Borrell a asigurat că UE, împreună cu statele membre, fac eforturi pentru scoaterea în siguranță din Afganistan a europenilor, precum și a afganilor care au cooperat cu aceștia de-a lungul celor două decenii de prezență occidentală în teritoriu. 

„Situația de pe teren este foarte fluidă. Devine, în anumite momente, periculoasă pentru oamenii care au lucrat [cu și pentru noi] și care ne sprijină activitatea. Poporul afgan. Iar principala concluzie a acestei reuniuni a fost că primul obiectiv, prioritar, este de a asigura evacuarea în cele mai bune condiții de securitate a cetățenilor europeni încă prezenți în țară și, de asemenea, a cetățenilor afgani care au lucrat cu noi timp de peste 20 de ani, în cazul în care doresc să părăsească țara. Nu îi putem abandona și vom face – facem – tot ceea ce putem pentru a-i aduce și pentru a le oferi adăpost în statele membre ale Uniunii Europene”, a mai punctat Înaltul Reprezentant al UE.

Prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a transmis marţi că se află în Afganistan şi că este „preşedintele interimar legitim”, conform Constituției afgane, după ce preşedintele Ashraf Ghani a fugit din ţară în timp ce talibanii cucereau capitala Kabul, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Potrivit AFP, Saleh, inamic jurat al talibanilor, s-a retras în ultima regiune care nu se află încă în mâinile insurgenţilor, valea Panshir, la nord-est de Kabul. De acolo, acesta a transmis că nu va sta „niciodată sub acelaşi acoperiş cu talibanii” și i-a îndemnat pe afgani să nu abandoneze lupta împotriva acestora, în ciuda abandonului forțelor militare ale SUA. 


(12 accesari)