13.9 C
Chișinău
joi, 28 octombrie, 2021

Ucraina desfășoară exerciții militare împreună cu forțe SUA și NATO

Must read

Comentarii recente

Ucraina desfășoară exerciții militare împreună cu forțe SUA și NATO. Ucraina, împreună cu forțe NATO și SUA desfășoară exerciții militare într-o perioadă în care ţările vecine – Rusia şi Belarus – au desfăşurat la rândul lor exerciţii care au alarmat Occidentul, relatează SafeNews.md cu referire la Agerpres.

Kievul caută de mult timp o integrare mai strânsă cu forţele armate occidentale în speranţa de a se alătura într-o zi NATO.

Conform Ministerului Apărării ucrainean, circa 4.000 de militari ucraineni şi alţi 2.000 străini participă la exercițiile „RAPID TRIDENT – 2021”, programate să dureze până la 1 octombrie. Ihor Palahniuc, general-maior și comandant al pregătirii forțelor terestre ucrainene, a declarat că ucrainenii „îşi vor concentra toate cunoştinţele, toate eforturile pentru a arăta ţărilor agresoare că nu au nicio şansă”.

La aplicații participă și o unitate a Gărzii Naţionale din Washington, desfăşurată în Ucraina din aprilie în cadrul unei forţe multinaţionale de instruire. În total, trupe din 12 ţări iau parte la aceste exerciţii cu scopul de a „îmbunătăţi interoperabilitatea cu ţările aliate şi partenere” şi a-şi demonstra nivelul de pregătire.

Aceste exerciții intervin după uriașele manevre organizate de Moscova în apropierea frontierelor NATO şi UE cu Rusia şi Belarus în ultimele săptămâni, la care, potrivit Rusiei, au participat circa 200.000 de militari.

Încă din primăvara acestui an, Kievul şi Alianţa Nord-Atlantică acuză, de asemenea, Rusia că a desfăşurat trupe suplimentare lângă frontierele Ucrainei.

20 de nave de război ruseşti au început luni exerciţii cu tiruri reale la scară amplă în Marea Neagră.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri