загруженноеServiciul de securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat duminică că va consolida măsurile de securitate în ţară, „activând” un centru antiterorism, din cauza unui risc ridicat de atentate teroriste.

Această decizie a fost luată în contextul crizei politice din Ucraina şi a tentativei de deturnare a unui avion spre Soci, vineri seara, potrivit SBU.

De asemenea, SBU informează că în ţară există „riscul producerii unor explozii”, în special, la centralele nucleare, aeroporturi şi sedii ale autorităţilor regionale.

Aceste măsuri cu „caracter preventiv” au rolul de a „garanta securitatea populaţiei şi de împiedica activităţile criminale cu caracter terorist”, subliniază SBU.

La sfârşitul lui ianuarie, SBU a avertizat că sistemul energetic al Ucrainei este în pericol, din cauza intensificării ameninţărilor cu atentate împotriva hidrocentralelor şi a instalaţiilor nucleare.

Potrivit SBU, afectarea unor astfel de instalaţii ar putea avea consecinţe „imprevizibile şi deosebit de grave pentru populaţia Ucrainei şi a statelor vecine”.

Vineri seara, un ucrainean a vrut să deturneze spre staţiunea rusă Soci, unde avea loc ceremonia de începere a Jocurilor Olimpice, un avion al companiei turce Pegasus decolat din Ucraina. Aeronava de tip Boeing 737-800 a fost forţată de autorităţile turce să aterizeze de urgenţă la Istanbul, iar suspectul a fost reţinut.

Cei 110 pasageri care se aflau la bordul acestui avion ce se deplasa între Harkiv (Ucraina) şi Istanbul, au fost evacuaţi fără probleme, la patru ore după tentativa eşuată de deturnare.

Sursa: mediafax.ro

(171 accesari)