La început de noiembrie, trenul Chişinău-Bucureşti îşi va relua circulaţia, după o pauză de 20 de luni.
Cursa a fost sistată în martie 2020, din cauza pandemiei COVID-19.
Directorul Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, a precizat pentru IPN că, iniţial, vor fi două curse pe săptămână, marţi şi vineri, iar mai târziu, în funcţie de numărul de pasageri, numărul curselor ar putea fi suplimentat. Durata călătoriei cu trenul Chişinău-Bucureşti este în jur de 13 ore.
Oleg Tofilat a adăugat că, tot de la începutul lunii noiembrie, este preconizată şi relansarea curselor spre Iaşi şi Odesa, pe trenuri modernizate.