141250La ora 9.45, președintele României, Traian Băsescu a ajuns în Republica Moldova. Deși susține că a depășit demult emoțiile atunci cînd este așteptat într-un alt stat, astăzi a recunoscut că simte ceva deosebit pentru noi.

„Am trecut demult la faza în care nu mai aveam emotii, dar singura vizită în care mai am emoţii este atunci când vin în Republica Moldova. Vizita de astăzi este una pe care o fac cu multă plăcere și cu dragoste pentru Republica Moldova și cetățenii săi”, a declarat Băsescu.

Demnitarul român a remarcat că vizita lui trebuie interpretată nu ca un răspuns al invitației lui Nicolae Timofti, ci una care vine într-un moment extrem de important pentru viitorul Republicii Moldova, care se pregătește pentru semnarea Acordului de asociere cu UE și Acordul de liber schimb.

„Eu nu îndrăzenesc niciodată să spun că avem un parteneriat strategic, economic sau de alt gen. Noi avem un parteneriat de sânge”, a menționat Băsescu, precizînd că va mai veni la Chișinău să se spovedească atunci cînd își va încheia mandatul.

„În România a fost unanimitate politică în drumul spre Europa. Nu am avut o opoziție internă, așa cum se pare că apare în ultimele luni aici. Provocări din partea Moscovei nu cred ca vor fi. Este capitala unei țări care se respectă foarte mult ca să vină în zona provocărilor susținute de stat”, a specificat șeful statului român.

Menționăm că Traian Băsescu va petrece o zi la Chișinău. În această seară, se întoarce la București.

(281 accesari)