14.4 C
Chișinău
joi, 26 mai, 2022

Tiraspolul cere rezolvarea definitivă a conflictului transnistrean și semnarea unui Acord interstatal cu Chișinău

Must read

Comentarii recente

După ce autoritățile centrale au depus, la 3 martie, cerere de aderare la Uniunea Europeană, așa-zisul departament de externe de la Tiraspol cere Republicii Moldova rezolvarea definitivă a conflictului transnistrean și semnarea unui Acord interstatal între Chișinău și Tiraspol.

„Considerăm că depunerea de către conducerea Republicii Moldova a unei cereri de aderare la Uniunea Europeană este o decizie geopolitică care conduce la schimbarea granițelor internaționale și a sferelor de influență în spațiul regional și la schimbarea radicală a circumstanțelor reglementării definitive a relaţiilor moldo-transnistrene”, se menționează în declarația emisă de așa-zisele autorități din stânga Nistrului.

Totodată, așa-zisul departament de externe de la Tiraspol spune că „tratăm cu înțelegere decizia conducerii republicii vecine”.

„Între timp, depunerea de către Republica Moldova a unei cereri de aderare la UE în contextul unui conflict de lungă durată nerezolvat între regiunea transnistreană și Moldova, fără a ține cont de opinia și în afara cadrului consultărilor cu partea transnistreană, ignorând complet dezbaterea acestei probleme în formatele de negociere existente, inclusiv platforma internațională a „Conferinței Permanente…”, pune capăt procesului de soluționare, care necesită formalizare juridică internațională urgentă”, se mai menționează în declarație.

Astfel, așa-numitele autorități de peste Nistru susțin că „în noile circumstanțe actuale, inclusiv cele create de acțiunile conducerii moldovenești, solicităm părții moldovenești să demareze un dialog cu Transnistria în scopul unei reglementări civilizate definitive a relațiilor bazate pe existența pașnică de bună vecinătate a două state independente prin semnarea unui Acord interstatal cuprinzător”.

Totodată, regimul de la Tiraspol face apel la Națiunile Unite, la OSCE, la mediatori și observatori în procesul de negociere, la comunitatea internațională în ansamblu „cu cererea de a recunoaște Transnistria care există de mai bine de 30 de ani”, iar Republica Moldova „să asigure respectarea dreptului poporului nistrean la autodeterminare și să stabilească relații diplomatice cu Transnistria”.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri