Tipografia din capitală unde este tipărită revista Acasă, şi care găzduieşte un interviu cu jurnalistul Vasile Năstase, a fost invadată astăzi de mai multe persoane în civil.  

Potrivit realizatoarei interviului, Ruxanda Josan, indivizii în civil au venit cu maşini de poliţie şi au cerut informaţii despre revistă, fără niciun motiv.

„Astăzi, la tipografia la care imprimăm noi revista a fost luată pe sus de oameni îmbrăcaţi în civil, cu maşini de poliţie. Au intrat cu mare tam-tam în tipografie şi au cerut explicaţii de la director privind publicarea acestei reviste, ce reviste mai publicăm noi. Au mai cerut foarte multe informaţii. Ceea ce s-a întâmplat astăzi afectează direct un produs al muncii mele. Este vorba despre un interviu realizat pentru o revistă din RM, revista Acasă. Pe coperta revistei este un cunoscut jurnalist de la noi şi semnatar al Declaraţiei de independenţă, domnul Vasile Năstase. În această ediţie este interviul cu dumnealui”, a declarat Ruxanda Josan într-o intervenţie live pe Facebook.

„Jurnaliştii de la revistă fac parte din Asociaţia jurnaliştilor români de pretutindeni, cu sediul în Canada. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat de câteva decenii în RM. De ce i-a deranjat atât de mult interviul nostru? Angajaţii tipografiei sunt speriaţi. Este vorba despre o tipografie foarte mare din ţară”, a mai spus Ruxanda Josan.

Mai mult, jurnalista spune că aceste persoane au cerut toate revistele Acasă care se mai află în tipografie.

„Se pare că ceva i-a deranjat, deşi interviul este foarte bun. Domnul Vasile Năstase este un jurnalist şi o persoană foarte respectată, este şi fratele preşedintelui Platformei DA, Andrei Năstase”, a mai spus Ruxanda Josan, menţionând că revista a fost deja distribuită în reţea şi este în toate chioşcurile şi oficiile poştale din ţară.

Tot în cadrul intervenţiei live, autoarea interviului a transmis şi un mesaj către partenerii de dezvoltare ai RM: „În 2017, în Republica Moldova este un dezmăţ total”.

Vedeţi aici interviul cu Vasile Năstase.

Sursa:jurnal.md

(56 accesari)