aaaDNA a dispus reţinerea pentru 24 de ore a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova. Mircea Cosma şi fiul său, Vlad Cosma, parlamentar PSD sunt acuzaţi de ifracţiuni grave de corupţie. Procurorii spun că Vlad Cosma a primit 1 milion de euro mită de la proprietarii unor companii pentru a truca licitaţii publice organizate de tatăl său. DNA a solicitat Parlamentului încuviinţarea arestării preventive a lui Vlad Cosma. UPDATE: După ore bune de la emiterea mandatului de reţinere poliţiştii, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova nu l-au încarcerat pe Mircea Cosma pe motiv că ar fi bolnav. 

Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova şi fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, sunt urmăriţi penal pentru trafic de influenţă, au anunţat procurorii DNA. Potrivit acestora, deputatul Vlad Cosma a cerut şi a primit de la mai multe societăţi comerciale peste 4,4 milione de lei, adică aproape 1 milion de euro în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă tatăl său, Mircea Cosma, astfel încât să câştige licitaţiile publice organizate de Consiliului Judeţean. DNA spune că lucrările de asfaltare, reabilitare sau deszăpezire erau supraevaluate tocmai pentru ca firmele să plătească ”taxa” aferentă traficului de influenţă comis de Vlad Cosma.

UPDATE 2: DNA l-a predat pe Mircea Cosma poliţiştilor IPJ Prahova. Poliţiştii de la IPJ au decis să-l ducă pe şeful CJ Prahova la spital la o secţie de cardiologie pe motiv că ar avea probleme cardiace. Situaţia este similară cu cea a şefului CJ Argeş Constantin Nicolescu care în 2010 când a fost arestat nu a putut fi încarcerat pentru că a leşinat acuzând apoi un infract care nu a mai fost constat. De asemenea aceeaşi situaţie s-a întâmplat şi în cazul Năstase care a stat în spital mai multe zile după presupusa tentativă de suicid după condamnarea în dosarul Trofeul Calităţii. În acest caz DNA l-a trimis în judecată pe medicul Şerban Brădişteanu pentru favorizarea infractorului pentru că a împiedicat încarcerarea lui Năstase.

UPDATE: DNA a emis mandatul de reţinere în jurul orelor 17, Cosma fiind scos din sediul DNA cu cătuşe. După mai bine de o oră Cosma încă nu a fost depus în arestul Poliţiei. Surse judiciare au explicat pentru gândul că responsabili de depunerea lui Cosma în arest sunt poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. Poliţiştii ar fi motivat întârzierea prin faptul că Mircea Cosma ar fi bolnav. Contactaţi de gândul reprezentanţii IPJ Prahova nu au putut oferi nici un fel de informaţie relevantă. ”Nu este ancheta noastră. Întrebaţi la DNA”, a declarat Georgian Drăgan de la IPJ Prahova. Surse din Poliţie au explicat că Mircea Cosma s-ar afla încă în custodia DNA şi că va fi preluat în custodia Poliţiei numai după ce un medic va da un aviz că şeful CJ poate fi depus în celulă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma şi fiul său deputatul PSD Vlad Cosma au fost audiaţi marţi 11 februarie de DNA într-un dosar de corupţie. Cei doi au fost chemaţi de procurori în cadrul cercetărilor ce vizează dosarul fostului angajat al Secretariatul General al Guvernului, Marcel Păvăleanu, şi cel al lui Răzvan Alexe acuzat de trafic de influenţă. După audiere Mircea Cosma a fost anunţat că este urmărit penal ulterior DNA a decis reţinerea acestuia pentru 24 de ore.

Pentru fiul său procurorii nu pot dispune aceeaşi măsura pentru că acesta este parlamentar, în cazul parlamentarilor reţinerea se poate dispune numai în caz de flagrant.

Ieri, Mircea Cosma a anunţat că Ministrul, Robert Cazanciuc a preluat coordonarea filialei judeţene a PSD Prahova, condusă de Mircea Cosma. Ministrul Justiţiei a declarat că nu va coordona filiala. Contactat de gândul Cazanciuc a declarat că nu comentează anchetele penal aflate curs.

Procurorii DNA au început urmărirea penală a lui Răzvan Alexe, reţinut într-un dosar de trafic de influenţă, care este inculpat şi în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 milioane de euro, în care fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu a fost arestat preventiv.

DNA ridicat o serie de documente de la Consiliul Judeţean Prahova privind contractele licitate de instituţia condusă de Mircea Cosma.

Sursa: gandul.info

(154 accesari)