justitieProcuror şi justiţie europeană, combaterea corupţiei, depolitizarea instituţiilor de stat şi continuarea cursului european. Sunt doar câteva dintre revendicările a sute de oameni, care au ieşit din nou la proteste faţă de creşterea preţurilor, dar şi faţă de guvernanţi, despre care spun că nu-şi văd decât de propriile interese.

„Vrem procuror şi justiţie europeană, eradicarea corupţiei, continuarea cursului european, elucidarea cazului BEM, tragerea la răspundere a celor vinovaţi, control strict al preţurilor de pe piaţă, majorarea pensiilor şi salariilor şi crearea unui Legislativ funcţional”, a comunicat unul dintre organizatorii protestului, Inga Grigoriu.

„Depolitizare a organelor de drept. De fiecare dată când cineva dă mită sau se întâmplă un act de corupţie statul nostru dă rateu. Corupţia este în proporţie de 50, poate chiar 60 la sută din problemele pe care noi le avem”, a spus un alt reprezentant al grupului organizatoric, Oleg Andreev.

La miting au participat studenţi, pensionari, dar şi lideri de opinie. „Ei, guvernarea, au scris scenariul viitorilor patru ani. Jucăm după scenariul lor, rolul turmei cuminţi şi supuse ori ne scriem scenariul nostru? Eu vă propun să ni-l scriem pe al nostru şi să le stricăm scenariul lor. Suntem mai puternici decât ei, hai în sfârşit să înţelegem şi să fim conştienţi de marea-marea putere pe care o deţinem. lumea îl aplaudă – bravo!”, a afirmat editorialistul Constantin Cheianu.

„Vreau să nu mai văd mămici îndurerate căruia un ministru obraznic în spune să spele pelincuţe, vreau să nu mai văd bătrânii noştri sub nivelul de subzistenţă care sunt furaţi într-un mod barbar de coaliţia monstruoasă!”, a menţionat avocatul Ana Ursachi.

„Problema noastră foarte mare este indiferenţa şi este un fel de boală care se numeşte las că la moldovean: las că altcineva o să facă, de ce eu… să schimbăm societatea”, a precizat prezentatorul Jurnal FM, Alex Marcoci.

Un cuvânt de spus a avut şi unul dintre membrii Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”, structură ce vrea să contribuie la scoaterea din captivitate a instituţiilor de drept şi a celor financiare.

„Guvernarea ne tratează pe noi, pe proprii ei cetăţeni ca pe o turmă lipsită de raţiune, demnitate şi memorie. Noi trebuie să facem aşa ca vocea cetăţeanului să fie auzită de cei de la guvernare şi ca ei să înţeleagă că odată şi odată în ţara asta trebuie să înceapă eradicarea corupţiei care este acolo, trebuie să înceapă modernizarea ţării în baza prevederilor Acordului de Asociere! Unire, cetăţeni ai Republicii Moldova, împreună vom reuşi!”, a spus politologul, Oazu Nantoi.

Oamenii se arată nemulţumiţi de felul în care guvernarea înţelege să facă integrare europeană.
Mitingul va continua duminica viitoare. Nimeni dintre guvernanţi nu a comentat deocamdată revendicările cetăţenilor.

Sursa:jurnal.md

(96 accesari)