13.2 C
Chișinău
miercuri, septembrie 29, 2021

Surse: PD și PSRM duc un dialog constant în aceste zile; Ce scenariu pun la cale

Must read

Comentarii recente

Discuțiile dintre PD și PSRM privind o formulă de guvernare sunt în toi zilele acestea, după culise. Despre aceasta scrie portalul Jurnaliștii.ro, cu trimitere la surse politice de la Chișinău. Unul dintre eventualele scenarii ar fi o scindare mimată a socialiștilor, adică o parte dintre deputați să migreze la PD, fiind calificați, de fațadă, drept „trădători”.

Așa sau altfel, PD are nevoie ca de aer de deputați ACUM, pentru a se spăla în fața Bruxellesului și chiar ar fi existat deja și tentative din partea PD de a-i atrage în negocieri indirecte, însă toți deputații ACUM își mențin unitatea, mai scrie sursa.

„Surse politice de la Chişinău au declarat că dialogul între socialişti şi democraţi este constant în aceste zile, deşi aceştia au anunţat oficial că nu poate fi vorba despre nicio negociere până la rezolvarea contestaţiilor depuse în şase circumscripţii unde candidaţii socialiştilor au pierdut la diferenţe mici de voturi. „Că dialogul dintre PSRM şi PD există nu mai este un secret pentru nimeni. Acest lucru i-a permis președintelui Igor Dodon să vină cu propunerea unei coaliții extinse PSRM-PD-ACUM în viitorul Parlament (scenariu imposibil din mai multe motive). Socialiștii știu acum că au câteva probleme în relația cu Rusia și că orice alianță deschisă cu PD-ul lui Plahotniuc ar fi una fatală pentru socialiști. Probabil că aceștia din urmă vor prefera o scindare a partidului între „trădători” care vor migra spre PD (circa 16 deputați) și „loialii” care se vor regrupa în jurul Zinaidei Greaceanîi și a lui Bogdan Țârdea”, se spune într-un articol semnat de Sebastian Rusu, pe Jurnaliștii.ro.

„Alegerile au reconfirmat cartelul format PSRM – PD. Oligarhul Vladimir Plahotniuc continuă să pozeze în politicianul cu valenţe democratice, deschis oricăror negocieri pentru binele RM, atât cu Vestul cât şi cu Estul. Miza acestuia rămâne însă neschimbată: să guverneze ruseşte pe banii europenilor sau ai Bucureştiului”, mai scrie autorul.

Principala problemă pentru Plahotniuc va fi conturarea unei majorităţi astfel încât să fie pe placul Occidentului, pentru deblocarea urgentă a banilor pentru reformele convenite cu UE în contextul în care economia moldavă nu stă pe roze, iar pericolul unei crize le dă bătăi de cap oficialilor moldoveni în pofida unor măsuri populiste de majorare a salariilor şi pensiilor din campania electorală. Cel puţin din partea României, prin intermediul coaliţiei iliberale PSD-ALDE, guvernarea lui Plahotniuc poate sta liniştită în contextul în care „conducta cu bani de la Bucureşti” va alimenta în continuare populismul oligarhului cel bun, iar MAE de la Bucureşti a recunoscut validitatea alegerilor organizate în 24 februarie de cartelul PDM-PSRM, mai notează Jurnaliștii.ro.

În articol se vorbește și despre presiunile asupra blocului ACUM de a merge la un fel de alianță tehnică cu PSRM, scenariu respins categoric de liderii ACUM, Andrei Năstase și Maia Sandu.

„Democrații au nevoie și de deputații blocului ACUM pentru a-și salva imaginea șifonată în fața Bruxellesului. Ori, acum regimul Plahotniuc are nevoie de o restabilire a relațiilor cu UE și Washingtonul ca de aer. Au existat deja câteva tentative de a-i atrage pe câțiva deputați din bloc (în special de la PDA) la negocieri indirecte. Momentan, toți deputații din ACUM își mențin unitatea în respectarea angajamentului semnat anterior de „a nu crea vreo coaliție (formală sau informală) cu PD, PSRM, Partidul Șor, Partidul Nostru și alte formațiuni pro-oligarhice și anti-europene”. De altfel, principalele teme ale blocului vor fi: justiție, anticorupție și stat de drept pentru eliberarea instituțiilor capturate de regimul oligarhic”, au adăugat sursele.

Deşi această variantă a fost vehiculată prin anumite medii de la Chişinău, principiul de bază al Blocului ACUM va continua să rămână „unitatea”, altfel va dispărea de pe scena politică, pierzându-și orice urmă de credibilitate, notează autorul.

„În acest context, singura opţiune clară rămâne oficializarea mariajului PD-PSRM, o soluţie toxică pentru viitorul RM, dar utilă Kremlinului. Ceea ce stă în oficializarea acestui mariaj în momentul de faţă sunt banii în contextul în care UE a îngheţat banii, iar FMI condiţionează acordarea tranşele de împrumut prin reforme structurale în economie. Salvarea va veni ca de fiecare dată de la Bucureşti de la coaliţia iliberală PSD-ALDE, care va masca ceva finanţări pentru renovarea şcolilor, dispensarelor, bibliotecilor şi grădiniţelor din RM”, conchide Sebastian Rusu.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri