16.1 C
Chișinău
luni, septembrie 27, 2021

Sturza: Pe Dodon l-au făcut președinte Tănase și Partidul Democrat

Must read

Comentarii recente

Igor Dodon a ajuns să fie președinte al Republicii Moldova în urma unor „scheme” elaborate de Curta Constituțională și Partidul Democrat, este de părere fostul premier Ion Sturza.

Sturza a comentat astfel declarațiile fostului președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, care a spus luni, într-un interviu pentru Europa Liberă, că ar exista suficiente motive pentru declanșarea procedurii de demitere a președintelui Igor Dodon.

Da, dumnealui (Alexandru Tănase, n.r.) are mult timp acum liber și el poate să construiască în continuare și mai laborios tot felul de scheme – de a-i aduce și de a-i duce pe unii în funcția de președinte, așa cum a făcut-o cu Dodon. Știți, e un lucru foarte periculos. Orice discuții astăzi de a-l scoate din ecuație pe Dodon, fie ele și cusute nu numai cu ață albă, dar și cu alte culori, sunt periculoase, pentru că ar distorsiona și ar scoate un segment foarte mare al populației care astăzi este fidelă acestui lider. Vorbesc nu numai despre minoritățile naționale, dar și o parte a moldovenilor”, a comentat Ion Sturza.

El susține că Igor Dodon nu ar fi fost niciodată un jucător important pe scena politică dacă oligarhul Vladimir Plahotniuc nu și-ar fi dorit să construiască o alternativă electoratului care vota PCRM.

„Dodon este un politician de 2-3%, fără carismă, fără anvergură, fără inteligență, fără nimic, un copil nesăbuit al tranziției, care umbla și el pe lângă Voronin. El a apărut din dorința Partidului Democrat de a decima Partidul Comunist în ideea că electoratul Partidului Comunist va migra către Partidul Democrat. Tronc!, cum spun românii. Deci, el n-a migrat și nu va migra niciodată”, a mai spus omul de afaceri.

„Și-a atins scopul până la urmă Vlad Plahotniuc să-l umilească și să-l distrugă pe cel care i-a fost tătucul lui spiritual, Voronin. Dar acest electorat n-a migrat către el și el va fi acolo, va sta atâta în jurul lui Dodon atât timp cât cei din opoziția de dreapta nu vor arăta un mic respect și o deschidere către dialog către minoritățile naționale și către cei care mai văd încă în Rusia Uniunea Sovietică”, a mai punctat Ion Sturza.

Sursa:independent.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

1 COMENTARIU

  1. Parțial de acord cu Dl Sturza! Numai, că a condus afacerea Plahotniuc. Deci acordul a fost între Plahotniuc și Tănase.
    De fapt a fost un ordin, mai întâi vocal, apoi de plată!
    Cum s-a făcut plata, bani, servicii, etc, nu există înregistrări telefonice!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri