plahotniuc moldexpoVictorie pentru Finpar Invest, compania ce administrează afacerile imobiliare ale controversatului om de afaceri Vladimir Plahotniuc. Curtea de Apel Chișinău a recunoscut ca legală încheierea emisă pe 17 iunie 2015 de Judecătoria Buiucani prin care Agenția Proprietății Publice a fost obligată să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu Finpar Invest asupra unui teren de 1,17 hectare de pe strada Ghioceilor.

Întâmplător sau nu, dar pe acest teren sunt amplasate sediile celor două grupuri media ce sunt controlate de Vlad Plahotniuc și care include patru televiziuni și trei posturi de radio, scrie mold-street.com

Instanța a considerat ilegal refuzul Agenției Proprietății Publice de a semna un contract de vânzare-cumpărare cu Finpar Invest pentru terenul de 1,17 hectare, amplasat la Moldexpo. Totodată, completul de judecată a respins și recursul declarat de jurnalistul Vitalie Voznoi contra încheierii judecătoriei Buiucani din 17 iunie 2015, prin care i s-a interzis să înregistreze video ședința instanței în care s-a examinat acest dosar.

Reporterii de la RISE Moldova au scos la iveală că Finpar Invest SRL, o companie cu un capital social de aproape jumătate de miliard de lei, are legături strânse cu omul de afaceri Vladimir Plahotniuc.

Finpar Invest SRL, cea mai veche companie a familiei Plahotniuc a fost fondată în 1993, cu denumirea de Centrul de profilaxie a infracțiunilor și reabilitare a minorilor „MINOR” SRL, cu un capital social de 35 mii ruble. În 1998, Oxana Childescu, soția lui Vladimir Plahotniuc, devine acționar cu 95% din capitalul companiei. În 2003, pachetul de 95% este transmis Verei Morozan, sora lui Plahotniuc, iar din 2005, acționari majoritari au devenit mai multe companii offshore, reprezentate prin procură de mai mulți interpuși controlați de mogul. Tot în 2005, capitalul social a fost modificat de la 35 mii de ruble la 11 milioane de lei. În 2008, Centrul de profilaxie a infracțiunilor și reabilitare a minorilor „MINOR” își schimbă denumirea în Finpar Invest SRL.

Sursa:independent.md

(42 accesari)