13.9 C
Chișinău
marți, octombrie 19, 2021

Spitalele nu au bani pentru tratarea pacienților infectați cu Covid-19: CNAM are datorii de milioane faţă de aceste instituţii medicale

Must read

Comentarii recente

Spitalele din ţară nu mai au bani pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19. Compania Naţională de Asigurări în Medicină le-a achitat mai puţin pentru numărul persoanelor internate, iar unele costuri suplimentare, precum gestionarea deşeurilor sau acordarea sporurilor salariale pentru medicii din prima linie, nu au fost luate în calcul, relatează publika.md.

Cu o astfel de situaţie se confruntă şi Spitalul din Bălţi, faţă de care CNAM are o datorie de aproape 17 milioane de lei. Potrivit directorului instituţiei medicale, Serghei Rotari, în spital sunt internaţi peste 300 de pacienţi cu COVID-19 din 11 raioane.

”Tariful unui caz este 8.900 de lei. Compania trebuie să mai achite 17 milioane de lei. Noi primim finanţare conform contractului pe care îl avem, dar s-a mărit numărul de cazuri tratate”, a menţionat Rotari.

Serghei Rotari mai spune că, în acest an, la Spitalul din Bălţi au fost trataţi mult mai mulţi pacienţi decât era preconizat.

”Noi anul acesta am tratat în jur la trei mii de pacienţi de COVID mai mult decât norma care conform contractului. Dacă anul trecut avem pacienţi care starea lor era medie gravă, anul acesta avem gravi, gravi care sunt dependenţi de oxigen”, a mai spus şeful instituţiei medicale. 

Şi Institutul de Medicină Urgentă din Capitală susţine că au crescut cheltuielile pentru tratarea bolnavilor de COVID-19.

”O parte din cheltuieli pe care noi le suportăm cu pacienţii gravi şi extrem de gravi, internaţi în secţiile de terapie intensivă nu au fost luate în calcul la stabilirea tarifului. Tariful este cu aproximativ 700 de lei mai mic decât ceea ce noi suntem achitaţi”, a declarat Mihail Ciocanu, directorul Institutului de Medicină Urgentă. 

Potrivit managerilor instituţiilor medicale, CNAM nu a luat în calcul unele costuri suplimentare pentru tratarea pacienţilor cu COVID.

”Sunt costurile exagerate de mari pentru procurarea medicamentelor şi a consumabililor. O altă componentă care nu a fost inclusă în tarife ţine de gestionarea deşeurilor medicale. Costurile doar pentru deşeurile medicale este de 5 milioane de lei. La salariile de bază pentru cei care sunt antrenaţi în deservirea pacienţilor COVID se plăteşte încă 100%”, a mai spus Mihail Ciocanu. 

În cadrul şedinţei de luni a Primăriei Capitalei, edilul Ion Ceban a menţionat că spitalele municipale în care sunt internaţi bolnavii de COVID nu au suficiente medicamente, deoarece CNAM are datorii faţă de aceste instituţii medicale.

”Există plăţi restante pe cazurile tratate COVID din primăvara acestui an pe care CNAM nu le-a achitat. S-au acumulat datorii către furnizorii de consumabile şi medicamente. Este o situaţie care duce la dificultăţi serioase în activitatea spitalelor şi tratamentul pacienţilor”, a spus Ion Ceban.

publika.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri