4.1 C
Chișinău
vineri, 3 decembrie, 2021

SIS confirmă autenticitatea documentului publicat de către Slusari, care îi vizează pe Musteață și Cernat

Must read

Comentarii recente

Serviciul de Informații și Securitate din Republica Moldova confirmă autenticitatea documentului, făcut public ieri, 23 noiembrie de fostul deputat Alexandru Slusari, care îi vizează pe membrii CSM, Dorel Musteață și Nina Cernat.

Documentul, despre care Slusari afirmă că ar fi fost trimis de SIS către procurorul general Alexandr Stoianoglo încă acum un an, constată că în procesul investigațiilor care l-au vizat pe membrul CSM a fost sesizat un caracter disproporțional al situației materiale reale, inclusiv a rudelor apropiate, în raport cu veniturile și bunurile declarate de către Dorel Musteață.

Solicitată de către TV8, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Genereale a refuzat să ofere detalii, motivând că informațiile solicitate conțin date cu caracter personal și nu pot fi divulgate. De cealaltă parte, nici reprezentanții SIS nu pot oferi mai multe detalii.

Proaspăt numit în calitate de magistrat la Curtea Supremă de Justiție, Dorel Musteață, susține că nu cunoaște despre veridicitatea unui astfel de document, însă din sursele neoficiale pe care le deține în spatele acestor informații ar sta Artur Gumeniuc, fost director adjunct al SIS și fostul consilier prezidențial al lui Igor Dodon, Nicolae Posturusu.

„Despre existența acestui document am aflat la fel ca și dumneavoastră din presă. Primul lucru pe care îl voi face este să depun o cerere la organele respective pentru a afla de unde au astfel de informații și dacă acest document este original sau nu. După cum puteți vedea, unele informații nici nu au fost verificate. Din sursele neoficiale, informația a fost solicitată de către Gumeniuc și Nicolae Posturusu”, a declarat pentru TV8, Dorel Musteață.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri