vasile-214x165(Imediat ce s-a aflat vestea despre implicarea avocatului Dron în dosarul Norma, rețelele de socializare se topeau de indignare. Iată o scurtă conversație, relevantă și civică, despre aspectul moral al implicării unui “justițiar” înflăcărat într-un dosar contrafăcut, menit să jefuiască bugetul statului, implicit pe noi, contribuabilii de… 140 000 000 de lei!)

Vasile Năstase  Materialul de la știrile Jurnal TV despre jaful din dosarul Norma m-a șocat! Ce încrengături mafiote, ce dezmăț, cum umblă hienele să pună botul pe 140 milioane de lei! Berlinski, Poalelungi din zona Păpușarului, acum apare Efrim cu unchiul său, administrator la Norma, din zona lui Filat! Cireașa de pe tort e avocatul Dron, apărut din senin, parcă, în favoarea Norma. Ce rușine, domnule Dron, care ai judecat dosarul Glasul în 1994, atacat, ca niște șacali sadea, de agrarienii Diacov, Andronic, Zabunov, Angheli, Moțpan și le-ai dat câștig de cauză în mod ilegal!!! Nu am putut merge la CEDO, pentru că RM nu era parte atunci a Convenției, din păcate! Și asta după ce mai multe complete de judecată au refuzat să comită porcăria împotriva primului ziar în grafie latină, considerînd dosarul unul mai mult decît politic, și asta după ce judecătorul Ion Corolevschi, actualmente de la CSJ, a refuzat să judece o parodie politică nemaipomenită. Am crezut că Ion Dron s-a schimbat, e altcineva. Am greșit. Rușine, domnule Dron! Voi căuta bani pentru a edita o carte, am toate materialele procesului, să vadă și lumea cum unii vorbesc ca niste justițiari, pe la televiziuni, dar procedează ca cei pe care-i critică, ca să fiu elegant, aievea!

Anatolie Carbune Am rămas şi eu portret când l-am văzut pe Dron în rol de avocat! Deja nu mai cred în nimeni, toţi cred doar în bani. E mare ruşine.

Plesca Ghenadie Daaa… se mai poate de crezut în ceva? Se mai poate?!

Vasile Nastase Dacă l-aș fi văzut pe Dron apărîndu-l pe cel mai mare criminal nu m-ar fi indignat în asemenea mod, pentru că asta este meseria de avocat, să apere chiar și pe cei mai mari bandiți. Dar să intervii în acest dosar în care se vede clar cum vor să ne fure pe noi, contribuabilii, dislocându-l pe controversatul avocat Berlinski și intrînd pe rol pentru a aduce un plus de credibilitate, adunată pe la televiziuni, ingineriei financiare, nu pot să înțeleg! Acum Ion Dron îmi amintește de avocatul Nagacevski care a compărut pentru prima dată în fața societății ca apărător al lui Plahotniuc, după ce i s-a încredințat să îngroape dosarul 7 aprilie!

Anatolie Carbune Banul, mama lui de ban, îi orbeşte pe toţi.

Vitalie Blajin Ai, ai, ai…Se prind și muștele la miere!

Iurie Bursuc E vorba despre acel Dron care era un apărător al Poporului la televiziuni și era împotriva hoțiilor ???

Vitalie Blajin Din păcate, da.

Ludmila Grama Basarabie, dragă țară, în mlaștină ești de ani. Gîndeam că se va face bine, cînd luptam pentru independență, libertate, democrație. Dacă știam că lupt pentru hoție, dezmăț, fărădelege, constrîngere, banditism, trădare, nu luptam. Poate merită să începem o altă luptă? Copiii, nepoții să traiască fericiți? Treziți-vă basarabenilor, indiferent de naționalitate. Pe noi ne atrag în conflicte mărunte. Ne certăm , ne urîm, ne numim dupa naționalitate. Spectacole adevărate. Pentru noi elaborate, ca să ne deruteze, ei să poată să ne fure. Oare încă nu am înțeles? Ei fură de merge fumul. Râd și mai vor la putere.

Iurie Bursuc Eeee, nu cred că pușlamalele prostituate de la conducere așa repede vor lăsa treuca .

Ludmila Grama Nu trebuie să așteptăm s-o lase, noi trebuie să-i lipsim de treucă.

Iurie Bursuc Va fi greu, majoritatea cetățenilor nu sunt informați, dar pentru 1kg de orez va vota tot hoții ăștia ….

Svetlana Ciobanu Faclier  Da… incredibil! Să mearga dom. Dron la așa ceva, cu atâta seriozitate vorbea la Jurnal TV, și mai ales la emisiunea cu Ileana Rusu FĂRĂ MĂȘTI, păi acum chiar o să-și pună masca să nu-l cunoască nimeni, cine nu s-ar duce la așa o sumușoară modestă de bănișori, trebuie să fii prea prost, păi unde-s banii acolo-s toți golanii….!

Plesca Ghenadie Au tăcut toți…. mai publică cineva despre apariția lui Dron în calitate de apărător al dosarului „Norma” ????????????

Mircea Ciuntu Asta-i problema, toți sunt blînzi și frumoși, și îi vezi cum doresc sincer doar binele acestui stat și acestui popor, ni-i arată cu degetul pe cei răi și corupți, și spun că uite așa trebuie să fie… dar cînd ajung să aibă ocazia de a fura sau a încălca legea, să rupă o bucată de la „kormushka” o fac cu mare plăcere, și pînă la urmă în cine să crezi, pe cine să-l votezi, că pe oricine l-am votat pînă-n ziua de azi, în toți acești ani de independență a acestui stat, toți, ABSOLUT TOȚI! s-au comportat ca niște curve politice și s-au vîndut la stînga și la dreapta ba comuniștilor, ba mafioților, ba contrabandiștilor, și pînă cînd va fi așa … după cum se vede la infinit … rămîne doar o ieșire, absolut pe toți  – jos! TOȚI JOS! Guvernul, deputații, JOS! și să punem niște oameni tineri, cu ambiții, și cu un plan concret de dezvoltare al țării, și nu al mafiotizării … cum se petrece la moment, fiecare rupe cît poate și cît dorește … am ajuns o Moldova mică cu 13 metri pătrați, o să ne vindem pe bucăți această bucată de pămînt frumos și luminos, o să ne vindem neamul și patria doar pentru bani … ce, cuiva îi pasă ?????

Mircea Ciuntu Nu tot așa avocatul Nagacevschi, care era jurat PLDM-ist, a trecut la Plahotniuc doar pt. $$$ … Să fim serioși …

(1863 accesari)