8.3 C
Chișinău
vineri, septembrie 24, 2021

Sergiu Sagaidac sugerează Procuraturii o listă a persoanelor care trebuie audiate în dosarul jafului de la bănci; Oligarhul Vladimir Plahotniuc, cap de afiş, urmat de alte 23 de nume

Must read

Comentarii recente

Plaha si iaralovSergiu Sagaidac, fostul şef al Secţiei prevenirea spălării banilor şi monitorizarea tranzacţiilor în cadrul Băncii Sociale, care a făcut mai multe dezvăluiri cutremurătoare despre cum s-a petrecut jaful la această instituţie financiară, dar şi despre atentatele repetate la viaţa lui, începute imediat după ce şi-a dat demisia, propune responsabililor de la Procuratura Generală o listă a persoanelor care trebuie audiate în dosarul jafului din sistemul bancar.

„Reţinerile care au fost sunt doar de ochii lumii. Nu zic că aceste persoante nu sunt vinovate, dar pe lângă ei este o piramidă întreagă. Există cei de prim rang care au avut grijă şi au controlat acest proces. Vreau să ajut Procuratua Anticorupţie şi să dau nişte nume. Aş vrea ca şi Delegaţia UE să monitorizeze ca aceste persoane şi să fie audiate să aibă statut de martor sau bănuit”, a declarat Sergiu Sagaidac în cadrul emisiunii Interpol de la TV7.

Primul numit de fostul angajat al Băncii Sociale a fost oligarhul Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al PD.

„Toţi ştiu cine controlează BNM. Primul beneficiar a stat din umbră prin controlul acestor instituţii care nu au intervenit deloc. Este o bănuială că ar fi Vladimir Plahotniuc. Al doilea – Ilan Shor, al treilea – Vladimir Filat, care nu este condamnat pentru fraudă din sistemul bancar, dar pentru mită, al patrulea – Veaceslav Platon. Acestea sunt persoanele de prim-rang, cei care au beneficiat”, a precizat Sergiu Sagaidac.

Acesta a continuat cu o listă de 20 de persoane, angajaţi ai băncilor falimentate, dar şi ai Băncii Naţionale a Moldovei. „Aceste persoane trebue să fie audiate de procurori. Ei cunosc multe şi ar trebui să depună mărturii, iar cine se consideră vinovat de participare directă, neglijenţă în serviciu, etc, ar fi bine să prezinte autodenunţ”, a spus Sergiu Sagaidac.

„Este vorba de Natalia Rahuba, ex-preşedinte interimar la Banca Socială; domnul Crijneavschi, ex-preşedinte BEM; Sergiu Albot, ex-preşedinte al Băncii Sociale; Gheorghe Papuc, ex-consilier pe probleme juridice al preşedintelui Băncii Sociale; Simion Rusu, ex-preşedinte al serviciului securitate; Constantin Lozovanu, ex-şef al secţiei jurdice, apoi al secţiei conformitate; Valentina Oprea, ex-şef direcţia decontări internaţionale la Banca Socială; Elena Sertinean, ex-şef secţia spălării banilor la Banca de Economii; Dorin Drăguţanu, ex-guvernator al BNM;  Emma Tăbârţă, ex-viceguvernator al BNM;  Veaceslav Ţurcanu, ex-director al departamentului reglementări BNM;  Ruslan Gradi, şef direcţia supraveghere BNM; Matei Dohotaru, ex-administrator special Banca Socială; Ion Ropot, ex-administrator special BEM; Leonid Talmaci, preşedinte Moldindconbank – să explice raţionamentul plasării plasamentelor interbancare la dobânda de 3%, ştiind că banca are o reputaţie extrem de dubioasă şi este în moarte clinică; Serghei Cibotari, preşedinte Moldova Agroindbank; Denis Ulanov, fost avocat al Băncii Sociale, actual avocat al lui Ilan Shor; Lilia Balmuş, ex-şef direcţia juridică, Banca Socială; Vitalie Groza, actual consilier al lui Leonid Talmaci.

Nu acord nici un calificativ. Sunte persoane care trebuie audiate de Procuratura Anticorupţie. Ele cunosc multe şi au multe spus”, a dezvăluit fostul angajat al Băncii Sociale.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri