16.1 C
Chișinău
luni, septembrie 27, 2021

Sergiu Sagaidac face apel la lumea civilizată

Must read

Comentarii recente

sagaidac sergiuSergiu Sagaidac, fostul şef al Secţiei prevenirea spălării banilor şi monitorizarea tranzacţiilor în cadrul Băncii Sociale, care a făcut mai multe dezvăluiri despre jaful secolului, continuă să trimită material probatoriu factorilor de decizie din Republica Moldova, dar și din străinătate.

Anterior, acesta a declarat :„Toţi ştiu cine controlează BNM. Primul beneficiar a stat din umbră prin controlul acestor instituţii care nu au intervenit deloc. Este o bănuială că ar fi Vladimir Plahotniuc. Al doilea – Ilan Shor, al treilea – Vladimir Filat, care nu este condamnat pentru fraudă din sistemul bancar, dar pentru mită, al patrulea – Veaceslav Platon. Acestea sunt persoanele de prim rang, cei care au beneficiat”.

Despre beneficiarul final al furtului miliardului a vorbit la Washington și Mihail Gofman, colaborator de cel mai înalt grad de la CNA, arătând spre persoana lui Vladimir Plahotniuc.

Mai jos inserăm noile probe și documente prezentate recent de către Sergiu Sagaidac, aflat la această oră în Marea Britanie, la Londra.

Address_diplomatic missions, civil society, mass-media_EN(2)

Demers BNM

Demers Guvern BNM (3)

Demers SIS

Request for information Anticorruption Prosecution Office

 

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri