13.9 C
Chișinău
marți, octombrie 19, 2021

Sergiu Litvinenco: Judecătorii care au decis strămutarea dosarului „Şor”, vizaţi într-o sesizare la Inspecţia Judiciară

Must read

Comentarii recente

Ministrul justiţiei, Sergiu Litvinenco, va depune o sesizare la Inspecţia Judiciară şi la Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând examinarea acţiunilor şi a comportamentului judecătorilor de Curtea Supremă de Justiţie care au admis strămutarea dosarului Şor de la Curtea de Apel Cahul la Curtea de Apel Chişinău. Anunţul a fost făcut în cadrul şedinţei CSM de marţi, 21 septembrie, transmite IPN.

Potrivit ministrului, în sesizare sunt vizaţi judecătorii Nadejda Toma, Ion Guzun şi Anatolie Ţurcan, care au dispus strămutarea cauzei Şor. „Precizez că toate cererile de strămutare în care se invocau motive de lipsă a aparenţelor de independenţă, inclusiv determinate de discutarea publică a cauzei, raporturile nepotrivite dintre judecător şi unul dintre avocaţii inculpatului, au fost respinse”, a menţionat ministrul.

Sergiu Litvinenco a menţionat că hotărârea din 20 august 2021 cu privire la strămutarea  cauzei Şor a fost admisă de membrii completului, care au participat la examinarea unor cereri analogice, inclusiv pe data de 4 august 2021 şi anterior au susţinut soluţia de respingere.

„Câteva zile după inventarea expresiei „existenţa unei suspiciuni colective de imparţialitate a Curţii de Apel Cahul”, adică peste16 zile, au pronunţat o soluţie diametral opusă, care creează confuzii inclusiv un precedent periculos şi lipsă de imagine a justiţiei”. 

Potrivit aceleiaşi decizii, din 20 august, CSJ a dispus menţinerea încheierii Curţii de Apel Cahul legată de înlocuirea măsurii preventive – liberarea provizorie sub control judiciar, aplicată faţă de inculpatul Ilan Şor, cu măsura preventivă – arestul şi darea în căutare a inculpatului.

Prima şedinţă de judecată la Curtea de Apel Chişinău, după strămutarea dosarului de la Cahul, a fost întreruptă deoarece unul din cei trei magistraţi din complet a declarat abţinere. Este vorba despre judecătorul Stelian Teleucă. O nouă şedinţă este programată pentru astăzi, 21 septembrie.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri