19.6 C
Chișinău
joi, octombrie 21, 2021

Şeful Delegaţiei UE în RM: Nu mai putem să ne prefacem că implementăm reforme

Must read

Comentarii recente

oficial-pirkka-tapiola--noul-ambasador-al-ue-in-republica-moldova-1378907185Cetăţenii Republicii Moldova merită mai mult decât mimarea implementării reformelor. O spune şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola, care a ţinut să precizeze că, în ciuda angajamentelor asumate de autorităţile de la Chişinău, rezultatele în lupta cu flagelul corupţiei sunt extrem de modeste.

Oficialul a participat la o conferinţă pe durata căreia judecătorii şi procurorii moldoveni au primit sfaturi de la colegii lor din Franţa despre cum să combată şi să prevină corupţia.

„Corupţia din sistemul judiciar este una dintre cele mai grave probleme ale Moldovei. La sfârşitul anului 2013, Parlamentul a adoptat un pachet de legi anticorupţie. Din păcate, rezultatele sunt modeste în raport cu obiectivele fixate. Nu mai putem continua în acelaşi ritm, să ne prefacem că implementăm reforme. Cetăţenii moldoveni merită mai mult”, a declarat Pirkka Tapiola.

Şi alţi oficiali europeni au împărtăşit punctul de vedere exprimat de şeful Delegaţiei UE, subliniind totodată că în lupta cu flagelul corupţiei procurorii şi magistraţii trebuie să dea dovadă de curaj şi verticalitate.

„Rezultatele sunt modeste în procesul de combatare a corupţiei din justiţie. Evident, asistenţa financiară străină nu este suficientă. Schimbarea trebuie să vină din interior. Trebuie să vă schimbaţi obiceiurile, mentalitatea şi să aveţi curaj”, a remarcat şeful Oficiului Consiliului Europei în Moldova, Jose Luis Herrero.

„O justiţie egală şi echitabilă reprezintă un element crucial pentru stabilitatea ţării. Aveţi o sarcină foarte dificilă în faţă. În lupta cu flagelul corupţiei din sistemul judecătoresc este ca în lupta contra alcoolismului. Trebuie să aplicaţi principiul zero toleranţă”, a adăugat ambasadorul Franţei în Moldova, Pascal Vagogne.

Prezenţi la eveniment, şeful Curţii Supreme de Justiţie, dar şi cel al Consiliului Superior al Magistraturii nu au comentat declaraţiile oficialilor europeni. În schimb, procurorul general, a subliniat că eradicarea corupţiei din sistem nu este deloc o sarcină uşoară.

„Acceptăm criticile, acceptăm obiecţiile. Procuratura Republicii Moldova este parte a schimbărilor care se întâmplă în domeniul respectiv şi nu este deloc uşoară această activitate, mai ales în Republica Moldova”, a menţionat Corneliu Gurin.

Conferinţa internaţională, care se va încheia vineri, este organizată de Curtea Supremă de Justiţie în colaborare cu Ambasada Franţei în Moldova.

De menţionat că, potrivit celui mai recent clasament efectuat de către ONG-ul american „The World Justice Project”, Republica Moldova ocupă locul 93 din 102 ţări în ceea ce priveşte nivelul ridicat al corupţiei, în creştere cu câteva poziţii faţă de anul trecut. Rezultate mai bune decât ţara noastră au înregistrat state precum Kârgâzstan, Zimbabwe, Tanzania, Malawi, iar mai rău decât noi stau ţări ca Liberia, Venezuela, Kenya şi Afganistan.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri