13.4 C
Chișinău
vineri, octombrie 22, 2021

Se face totul ca dosarul jafului de miliarde de la bănci să fie îngropat; Trebuiau arestate cel puţin 40 de persoane // EXPERŢI

Must read

Comentarii recente

bemOrganele de anchetă trebuiau să opereze până acum cel puţin 40 de arestări în cazul anchetei privind jaful de miliarde de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Investigaţia anunţată este de fapt un scenariu bine pus la punct, iar tot se face este pentru ca acest dosar să fie îngropat. Opiniile au fost exprimate de experţii invitaţi la Ora Expertizei de la Jurnal TV.

„Suntem martorii unui show bine regizat, scopul căruia este reducerea tensiunii în societate. Nimeni nu are de gând să investigheze serios acest caz. Dacă cineva ar fi avut această intenţie, demult am fi văzut cel puţin 30-40 de arestări în acest caz. Arestarea numai a lui Ilan Shor ar însemna distrugerea întregului dosar, i-ar alarma pe ceilalţi participanţi. Este o metodologie clară, iar procurorii şi ofiţerii de urmărire penală ştiu foarte bine ce trebuie de făcut. Cineva vrea ca urmărirea penală să nu meargă aşa cum trebuie. Se face totul ca acest dosar să fie îngropat. Ceea ce vedem aici nu poate fi numit anchetă sau urmărire penală”, a declarat fostul judecător la CEDO, avocatul Stanislav Pavlovschi, membru al Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”.

„Este vorba de moralitatea şi verticalitatea procurorului general, a şefului CNA, a funcţionarilor de stat. De ce azi Chetraru nu se duce să-i pună cătuşele lui Filat şi Plahotniuc. Cine îi încurcă să facă acest lucru? Procurorul general Gurin a ştiut ce se întâmplă la Banca de Economii şi chiar a spus în parlament că s-a furat cu sacul. Tu, un procuror general, să ştii că se fură cu sacul şi să taci înseamnă că eşti părtaş la acest jaf”, a menţionat fostul vicepremier Valentin Dolganiuc, membru al Platformei Civice Demnitate şi Adevăr.

Invitaţii emisiunii s-au referit la Ilan Shor, singurul arestat în acest dosar, care s-a îmbolnăvit subit şi astfel a fost amânată şedinţa de la Curtea de Apel în cadrul căreia urma să se decidă dacă este transferat în izolator. Liderii de opinie susţin că modul în care decurge ancheta arată că identificarea miliardelor dispărute este puţin probabilă. Or, tergiversarea soluţionării acestui caz poate avea impact asupra întregii economii, aşa cum au avertizat şi partenerii de dezvoltare.

„Observăm în ultima vreme cam mulţi din cei care au treabă la CNA că se îmbolnăvesc. Vreau să reamintesc declaraţiile premierului Gaburici care a spus că situaţia din Moldova este foarte complicată. Neoficial se vorbeşte că după alegeri vor începe întârzieri la plata salariilor şi a pensiilor. Mă întreb în această situaţia dacă organele de anchetă nu ar trebui să încerce să găsească mai repede anumite soluţii pentru acest dosar în eventualitatea în care ar fi posibil de urgentat reîntoarcerea cel puţin a unei părţi din bani în ţară. Chetraru a spus că ştie mai multe lucruri decât cele descoperite de Kroll. Nouă ni s-a creat impresia că CNA ştie foarte multe lucruri şi că dosarul e ca şi cum rezolvat. A trecut weekendul, dar nu s-a întâmplat nimic”, a menţionat jurnalistul Vitalie Călugăreanu.

„Avem câteva rapoarte privind jaful de la Banca de Economii, dar întrebarea este de ce până astăzi nu s-au întreprins măsuri concrete ca aceste credite să fie întoarse băncii. Ne amintim şi de Investprivatbank unde la fel nu au fost întoarse credite de milioane. În jur la 70 de milioane de lei le-au aruncat la Banca de Economii. Iată de ce zice Shor că va demonstra ce gaură a găsit. Acest tip de infracţiuni nu se investighează în dependenţă de ce spun inculpaţii, dar în baza documentelor şi probelor.  O majoritate de documente sunt ridicate, nu mai pot fi arse. Trebuie de găsit conducătorii acestor întreprinderi care au primit credite neperformante, despre care din start se ştia că nu vor fi întoarse”, a comentat avocatul Pavel Midrigan.

„Asemenea acţiuni nu fac decât să alimenteze ura împotriva guvernării şi a instituţiilor de stat. În RM credibilitatea instituţiilor de stat se apropie de cota zero. Nu am văzut la DNA din România să fie invitat cineva şi apoi eliberat să plece acasă. Toţi au fost ridicaţi şi închişi. Ilan Shor se lăuda că a băut cafea cu Chetraru. Oare chiar nu vedem că ne au de proşti aceşti oligarhi, păpuşari şi contrabandişti care au pus la cale aceste furturi de miliard”, a adăugat şi Valentin Dolganiuc.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri