14.3 C
Chișinău
duminică, septembrie 26, 2021

S-a stins din viaţă poetul „macilor în rouă”, de Ion Proca

Must read

Comentarii recente

proca pozaDumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939 într-un minunat sat Vadul-Raşcov, pe unde Emil Loteanu şi-a plimbat visele, caii şi muzica lăutărească. Ieri seară, Nistrul de la mărgioară, şi-a contenit mersul la vale, a scos un val de închinăciune şi a murmurat omeneşte: „Adio, poete!” Iar sufletul poetului obosit de atâta moarte se vroia acasă. Acasă îl aşteaptă sora, casa muzeu, mormintele străbunilor. Pare că asta a fost şi dorinţa lui testamentară de a fi dat pământului din care a purces în lume.

Dumitru Matcovschi a fost şi va rămâne unul dintre pilonii spiritualităţii noastre.

Preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a remarcat : „Regretatul, marele scriitor Dumitru Matcovschi,  este parte integră din pleiada literaţilor care au făcut istorie, un om al cetăţii, care a intrat în conştiinţa naţională ca un simbol emblematic al Basarabiei. Versul său „Trecută prin foc şi prin sabie/ trădată, furată, mereu,/ Basarabie” ar putea fi un epigraf al epocii în care a trăit. Matcovschi  a fost un publicist mereu omniprezent la toate manifestările de anvergură. A fost un om al scrisului permanent. Alături de Grigore Vieru şi alţi poeţi ai neamului, a cântat frumuseţea limbii române”.

Zile de doliu şi la baştina poetului. La Casa Muzeu din satul Vadul Raşcov, unde custode e sora poetului, de dimineaţă vin consătenii pentru a aduce un omagiu marelui lor consătean. Candela arde necontenit şi în incinta Casei de Cultură.

Grigore Zănoagă, şeful Direcţiei Cultură Şoldăneşti, a relatat pentru Glasul, că dispariţia poetului este o pierdere grea pentru cultura şi literatura Moldovei. Dumitru Matcovschi nu a lipsit  niciodată de la ediţiile Festivalului Internaţional „Nistrule, cu apă rece”, care are loc la Socola, sat din componenţa comunei Vadul Raşcov, în ultima duminică a lunii iunie. Duminică, Festivalul va avea drapelele în bernă, ne-a informat Grigore Zănoagă.

…Mi-l amintesc ca prin vis de la debutul său cu  placheta de versuri “Maci în rouă”, pe care am procurat-o dintr-un aprozar (ceea ce ar însemna magazin de zarzavaturi). Eram în vacanţa de vară şi ca să-mi câştig niscai parale pentru uniforma şcolară, am venit să muncesc la grădina sovhozului. Şi precum nanul meu era brigadier , mi-a dat postul cel mai bine remunerat, de hamal. Expediam legumele prin magazinele şi gheretele din Chişinău. Într-o zi văd pe o tarabă şi nişte cărţi rătăcite, printre care şi “Maci în rouă” de Dumitru Matcovschi. Titlu mi-a părut incitant şi am jertfit 15 copeici din buzunarele mele prin care fluiera vântul a mirare, a tutun şi a pustiu.Era în vara anului 1963.

Am revenit cu plachetele subsioară tocmai când prăşitoarele şi culegătoarele făceau amiaza sub  o umbră de ulm, copac cam pirpiriu ce nu le încăpea pe toate. Unele abia aţipise, altele visau cine ştie ce năzdrăvănii. Şi uite că vin eu şi încep a declama ca de pe scena şcolii. Văd că se trezesc, se şterg cu pestelcele pe la ochi şi mă privesc chiorâş, ca pe un dement. Mai că ar arunca în mine cu vreo sapă. Şi o nevastă mai tinerică, din cele cu zece clase terminate se apropie de mine, îmi ia cartea din mâini şi-mi trage o lipită de am văzut roşii verzi şi varză roşie.

– Aşa te-au învăţat la şcoală să citeşti? Ian ascultaţi, măi femei, ce frumuseţe spune  tovarăşul Matcovschi. Şi citeşte lin prealin ca într-o unduire de ape şi femeile se scoală în picioare, se sprijină în cozile de sapă ca nişte ciobeni antici. Glasul tinerei neveste, unduios şi mai mult duios, mă face să mă ascund şi să-mi plâng eşecul de declamator începător.

Asta a fost prima mea întâlnire cu poezia lui Dumitru Matcovschi. Cea de a doua s-a întâmplat când eram pe la anul doi la Litere. Se zvonise prin târgul nostru că Matcovschi a păţit-o rău de tot, cartea sa  “Descântece de alb şi negru” a fost pusă sub cuţit. Doar un exemplar se mai păstrează într-o secţie de la Biblioteca “N.C.Krupskaya”.O puteam căpăta de la unul dintre foştii noştri colegi de la biblioteconomie, Pantiuşa. Ne strecuram în sumbrul lui birou şi cu uşile închise copiam acele poezii. Erau frumoase. Dar cartea a avut de pătimit pentru poezia ce se intitula “Harap Alb”.Vă spun o strofă din memorie:

“Tu căluţul meu mă iartă/ Că te-ncalec şi te mân,/ Că eu nu mai sunt stăpânul,/ Ci sunt slugă la stăpân”. Ce-o fi intuit cenzura într-un început inofensiv de poveste? Vigilenţi mai erau ochii albaştri ai oamenilor în negru.

La câtva timp, Matcovschi este dat afară de la “Cultura” unde era redactor-şef adjunct şi “trimis la munca de jos, în anonimat, în regimentul şomerilor,  pentru că susţinea  rubrica buclucaşă “Monologuri în culori”.  Următoarea carte, în speţă poeziile din “Descântece”…, ( “Melodica”) va apare mai târziu, dar cu o prefaţă de Pavel Boţu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor la acea vreme.

Mulţi au uitat cum poetul a fost strivit de un autobuz în anul renaşterii noastre şi ca prin minune a fost readus la viaţă. Atunci s-a consumat un munte de ceară. Toată Basarabia aprindea lumânări întru sănătatea lui Matcovschi şi ruga noastră a fost auzită. Rugile noastre din acest Cireşar nu s-au înălţat mai sus de cupolele bisericii din Vadul Raşcov. Satul acesta cu biserică ortodoxă, cu una catolică înţepenită în malul abrupt al Nistrului şi cu  o sinagogă, sat care l-a legănat pe ilustrul actor Iurie Darie, a rămas să plângă moartea marelui dispărut, care atât de mult şi-a iubit datina şi neamul. Matcovschi „cel de la mărgioară”, pentru că aşa-i plăcea să-şi zică, ne-a scăldat în cântece însufleţitoare şi cu ele ne-am pornit la Marile Adunări Naţionale. Cântecele lui ne însoţesc şi acum. De ieri ele capătă o cu totul altă valoare şi rezonanţă. Se înscriu în panteonul sacru al nemuririi noastre.

Revine la uneltele sale, scriind din nervul suferinţelor: ”Nu scriu pasteluri.Nici rondeluri.Scriu dureri!/ Scriu recviemuri pentru ziua cea de ieri!/ Sătul de genii, de martiri, de patrioţi,/ Mă bat cu mine şi cu ei mă bat, cu toţi!”

A scris şi a editat 55 de cărţi. Cântecele pe versurile lui Matcovschi, piesele lui, ne-au făcut mai buni, mai înţelepţi şi va trebui să ne aplecăm spre îndemnul poetului: Regretatul Mircea Oţel a compus  peste o sută de melodii pe versurile lui D.Matcovschi, Daria Radu—vreo 60 şi Mihai Dolgan—cam 50.

Un pic de bunătate, oameni buni!

Un picuşor-uşor-uşor de bunătate.

E bunătatea

A

X

A

astei  lumi

coborâtoare din imensitate.

Un pic de bunătate, oameni buni.

Nu cred că poezia “Bilanţ” ar fi testamentul poetului. Are în antologia “Soarele cel Mare” şi alte poezii  de mare rezonanţă, dar nu ştiu cum s-ar cere să închei aceste rânduri cu spusele lui din “Vremea pârgului”.

“În mici bătălii,/ ploi de scurtă durată,/ viaţa mi-o risipii,/toată.// Gălbejit, gârbovit,/am şi inimă-n piept?/ Obştescul sfârşit/ în sfârşit mi-l aştept.// De iască poemul,/sen-ti-men-tal./ O fac pe boemul/ în pat de spital// Gândacii, ca dracii,/ stăpâni peste tot:/ hârtia, posmagii,/ poemele-mi rod.// Vocalele miere le par,/ aoleu./ Sărmanii vor piere/ când nu voi fi eu.”

Sarut, femeie, mâna ta

Un cântec de Dumitru Matcovschi în irepetabila interpretare a lui Ion Aldea-Teodorovici

Sarut, femeie, mâna ta
Întotdeauna muncitoare,
Atât de mică şi de floare,
Sarut, femeie, mâna ta.

Ca o aripă ce-a zburat
Şi-a obosit neobosită,
Să odihneasca liniştită
Ca o aripă ce-a zburat.

Copiii dorm în cuibul lor,
Nevinovat li-i somnul, mamă,
Tot fără griji şi fără teamă
Copiii dorm în cuibul lor.

Şi-alături mâna ta aici,
La căpatâi ca o lumină,
Alintătoare şi blajină,
Şi-alături mâna ta aici.

Sărut, femeie, ochii tăi
De lacrimă şi de scânteie,
De împarată şi de zeie,
Sarut, femeie, ochii tăi.

Sărut cuminte vorba ta
Cu limpezime de izvoare,
Cu vraja soarele-i răsare,
Sărut cuminte vorba ta.

Sărut şi parul tău frumos,
Îmbătător ca o secară
Când o-nfioară vânt de seară,
Sărut şi parul tău frumos.

Şi cad, iubito, în genunchi,
Şi îţi sărut piciorul care
De suferinţă e şi doare,
Şi cad, iubito, în genunchi.

Sfânta ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră,
Sfânta ni-i casa cu pragul ei tare de piatră,
Sfânta ni-i casa din leagăn de dor ce coboară,
Sfântă ni-i casa ce creşte feciori şi fecioare.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri