Ponta si GaburiciRepublica Moldova și România au semnat joi un memorandum privind interconectarea energetică a celor două state. Acordul a fost semnat cu ocazia vizitei la Chișinău a premierului român Victor Ponta.

Memorandumul prevede prelungirea gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău pe teritoriul Republicii Moldova și până la Onești, pe teritoriul României. Totodată, pe partea de energie electrică. acordul prevede realizarea primei conexiuni de sud Isaccea-Vulcănești, Vulcănești-Chișinău.

Potrivit premierului Chiril Gaburici, în ce privește interconexiunile de energie electrică, în urma unui studiu de fezabilitate urmează să fie realizată conexiunea numărul 2.

„Considerăm acest proiect unul de importanță strategică pentru Republica Moldova”, a declarat Gaburici în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său român Victor Ponta.

Victor Ponta a precizat că proiectul de interconectare energetică este extrem de important pentru Republica Moldova, deoarece țara noastră trebuie să aibă cel puțin două surse alternative și să nu depindă doar de resursele rusești.

„Există resursele necesare ca să dezvoltăm parteneriatul în zona de energie. România dispune de resursele necesare pentru a asigura consumul Republicii Moldova”, a precizat Victor Ponta.

Extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni până la Chişinău presupune o investiţie cuprinsă între 110 şi 150 milioane de euro, în funcţie de capacitatea de transport, potrivit estimărilor preliminare. Această investiție ar urma să fie suportată de către România și Uniunea Europeană.

Sursa:independent.md

(91 accesari)