13.2 C
Chișinău
miercuri, septembrie 29, 2021

România a primit statutul „Dependable Undertaking” din partea SUA. Ce înseamnă şi care sunt avantajele

Must read

Comentarii recente

România a primit, din partea Statelor Unite ale Americii, statutul „Dependable Undertaking” (DU), a anunţat luni directorul Agenţiei americane pentru cooperare în domeniul apărării şi securităţii, Heidi Grant, la o întrevedere cu ministrul apărării, Nicolae Ciucă.

Obţinerea acestui statut va permite, de acum înainte, încheierea contractelor de achiziţii de echipamente militare fără a mai fi nevoie de vreun avans. Derularea programelor între guverne de tip LOA (Letters of Offer and Acceptance) va fi posibilă prin programarea trimestrială a plăţilor pe întreaga perioadă de derulare a acestora, precizează într-un comunicat Ministerul Apărării Naţionale.

„Înscrierea României în rândul ţărilor care beneficiază de statutul Dependable Undertaking în programele derulate cu Guvernul SUA vine ca o recunoaştere a seriozităţii cu care am tratat contractele de tip LOA pentru înzestrarea Armatei României şi are o valoare intrinsecă deosebită, şi anume recunoaşterea statutului de partener de încredere. Eşalonarea plăţilor pentru angajamentele viitoare va facilita atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus pe linia dotării cu echipamente performante şi, implicit, va creşte gradul de securitate al României”, a subliniat ministrul Mihai Ciucă.

La întâlnirea cu oficialul american, ministrul Ciucă a reafirmat angajamentul României pentru alocarea bugetară de 2 la sută din Produsul Intern Brut pentru apărare, din care cel puţin 20% pentru echipamente majore şi pentru respectarea calendarelor de implementare a programelor esenţiale de înzestrare.

De altfel, cei doi oficiali au trecut în revistă, în cursul întrevederii, programele de cooperare tehnico-militară dezvoltate în parteneriat. Întâlnirea cu directorul Agenţiei pentru Cooperare în Domeniul Apărării şi Securităţii este o continuare a dialogului început în luna octombrie 2020, la Washington DC, cu ocazia vizitei oficiale a ministrului apărării naţionale în Statele Unite ale Americii, precizează MApN.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri