14 C
Chișinău
sâmbătă, octombrie 23, 2021

RM, la un pas de condamnare la CEDO; Baştovoi trebuie eliberat, iar statul să achite despăgubiri de 140 de mii de euro

Must read

Comentarii recente

BastovoiRepublica Moldova ar putea fi condamnată la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului dacă autorităţile nu-l eliberează din arest pe Andrei Baştovoi, fostul vicepreşedinte al companiei „Ascom-Group”, dar şi pe fiul acestuia, până pe 5 mai.

Totodată, pentru deţinerea ilegală şi condiţiile inumane în care sunt ţinuţi Andrei Baştovoi şi Valentin Baştovoi, fiul acestuia, statul trebuie să achite despăgubiri de aproximativ 140 de mii de euro.

Despre aceasta a anunţat astăzi avocatul familiei Baştovoi, Roman Zadoinov, care a organizat o conferinţă de presă împreună cu soţia lui Andrei Baştovoi, Svetlana, şi cu celălalt fiu, Mircea Baştovoi.

„Andrei Baştovoi a fost arestat în sala de judecată în decembrie 2013 şi de atunci este plasat în Penitenciarul nr. 13 din capitală. Am stabilit 27 de încălcări ale drepturilor omului comise de prima instanţă, Curtea de Apel Chişinău şi Penitenciarul 13”, a declarat Roman Zadoinov.

În cererea depusă la CEDO, avocatul reclamă deţinerea ilegală a lui Andrei Baştovoi, în lipsa unei decizii irevocabile de condamnare.

„Nu este o decizie definitivă a Curţii de Apel. Procurorul nu a prezentat nicio probă. Inculpatul nu şi-a prezentat poziţia. Examinarea dosarului se amână pentru că Anatol Stati a rămas fără avocat, care a fost înlăturat din cauza incompatibilităţii acestuia”, a menţionat Roman Zadoinov.

Spre deosebire de viteza instanţelor moldoveneşti, CEDO a reuşit deja să examineze probele prezentate de Baştovoi, iar pe 12 ianuarie 2015 a comunicat despre aceasta Guvernului RM şi agentului guvernamental de la Ministerul Justiţiei. Instanţa europeană solicită autorităţilor moldoveneşti să-l elibereze pe Andrei Baştovoi şi pe fiul acestuia, dar şi ameliorarea condiţiilor de detenţie din Penitenciarul nr.13.

„CEDO are întrebări destul de severe faţă de plângerea depusă de noi în ceea ce ţine de violarea drepturilor fundamentale ale reclamantului. A oferit autorităţilor termen până la 5 mai 2015 să întreprindă toate măsurile necesare pentru a stopa violarea drepturilor reclamantului: să fie eliberat, iar pentru că Guvernul este obligat să întreprindă măsurile generale pentru toţi, condiţiile din Penitenciarul nr.13 trebuie să fie schimbate”, a adăugat avocatul lui Baştovoi.

Totodată, Guvernul trebuie să vină cu propuneri privind reparaţia echitabilă, întrucât cei doi deja au fost arestaţi arbitrar şi ilegal şi încarceraţi în condiţii inumane. În cazuri similare suma se ridică la 140 de mii de euro pentru Andrei Baştovoi şi fiul acestuia.

„Totodată, Guvernul este obligat schimbe condiţiile pentru toţi deţinuţii din Penitenciarul nr.13. Trebuie de luat măsuri cu sistemul judecătoresc, care încalcă drepturile fundamentale ale omului. Dacă persoana este eliberată de răspundere penală în instanţa de apel, ea trebuie să fie eliberată imediat din sala de judecată, iar dacă este condamnată – trebuie să fie arestată imediat. În RM se face cu totul invers. La Curtea de Apel, dacă o persoană este condamnată la închisoare, observăm că nu a fost arestată. Iar în acest caz, e invers, condamnarea unei persoane în prima instanţă, decizie care nu este definitivă şi executorie, a fost aplicată faţă de Baştovoi. În RM se aplică standarde duble”, a accentuat Roman Zadoinov.

Svetlana Baştovoi susţine că starea de sănătate a soţului ei s-a înrăutăţit din cauza condiţiilor inumane din penitenciar. Andrei Baştovoi este plasat într-o celulă de 9 metri pătraţi, cu alţi trei deţinuţi. „În aceste condiţii, nu are unde să se mişte pentru că ei petrec 23 de ore în această cameră. Are un genunchi bolnav şi este nevoie de operaţie”, a menţionat Svetlana Baştovoi.

Pentru ca Baştovoi să fie transferat la o instituţie sanitară unde să fie operat, avocatul a depus o cerere la Curtea de Apel Chişinău. Instanţa examinează această cerere deja de trei zile.

Andrei Baştovoi a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru delapidare de fonduri, dar şi pentru că ar fi planificat omorul lui Gabriel Stati, fiul miliardarului Anatol Stati. În acelaşi dosar, pentru acuzaţia de delapidare de fonduri a fost condamnat şi fiul lui Baştovoi, care s-a ales cu 8 ani de închisoare.

Mai mulţi lideri de opinie consideră că acest dosar este unul fabricat. Un grup de experţi de la Bucureşti a stabilit că justiţia de la Chişinău a făcut mai multe omisiuni în cazul lui Andrei Baştovoi şi l-a condamnat pe cunoscutul om de afaceri în lipsa unor probe clare.

Andrei Baştovoi a fost deputat în primul Parlament şi unul dintre promotorii Mişcării de Eliberare Naţională. El a fost mai mulţi ani vicepreşedinte al „Ascom-Group”, fiind coordonator general pentru Africa de Est.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri