protest afpAutorităţile nu se grăbesc să pună în aplicare revendicările înaintate anterior de reprezentanţii Forumului Civic, care au solicitat demisia mai multor şefi de instituţii publice şi operarea unor modificări legislative ce vizează sistemul bancar şi cel judiciar. Şi asta pentru că le este frică să piardă puterea şi influenţa.

Declaraţii în acest sens au fost făcute de directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Boţan, şi de preşedintele Institutului pentru Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, în cadrul unor dezbateri publice.

În cele 11 zile care au trecut de la adoptarea rezoluţiei Forumului Civic, autorităţile au pus în aplicare un singur punct din lista de revendicări înaintate de societatea civilă – cel care se referă la aprobarea pachetului de legi cu privire la reforma Comisiei Naţionale de Integritate. Celelalte opt cerinţe înaintate nu au fost luate în calcul de reprezentanţii puterii.

„Prin formularea acelor revendicări, de fapt, s-a întins o mână guvernării. O mână de ajutor, prin care guvernarea ar fi putut fi scoasă din mocirla în care se băgase ea singură. Sigur că este greu să faci un lucru care ştii că după aia îţi va diminua din putere, că va asigura o independenţă Băncii Naţionale şi nu vei mai putea scoate bani din celelalte bănci rămase sau din trezorerie. Că Procuratura nu va mai fi controlată totalmente sau că CNA, CNI nu vor fi controlate totalmente. Că va trebui să declari şi nişte averi pe care le ai pe undeva pe din afară”, a declarat Arcadie Barbăroşie.

„Pe noi guvernarea ne fentează, ea procedează aşa cum se procedează în business şi nu în orice business – în business-ul subteran. Dacă ne referim la semnalele pe care le-am primit din partea guvernării după Forumului Civic, ele se caracterizează prin ceea ce premierul Filip a numit „terapie de şoc”. Şi este într-adevăr terapie de şoc modul în care a fost ales preşedintele CSJ. Prin aceleaşi tertipuri, jocuri de fentare a propriilor cetăţeni. Ei se gândesc să nu piardă puterea şi influenţa”, susţine Igor Boţan.

Reprezentanţii societăţii civile, care au organizat dezbaterile privind gradul de implementare a revendicărilor Forumului Civic l-au invitat la discuţii şi pe preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, care însă nu s-a prezentat la eveniment, invocând agenda încărcată. Purtătorul de cuvânt al premierului Pavel Filip nu a răspuns la telefon pentru a comenta declaraţiile experţilor.

Amintim că acum 11 zile reprezentanţii Forumului Civic au expediat Executivului şi Parlamentului un set de revendicări care ar trebui să fie implementate de guvernare până pe 4 martie. Printre acestea se numără demisia procurorului general, revocarea din funcţie a conducerii Centrului Naţional Anticorupţie, demiterea membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului, organizarea alegerilor anticipate, dar şi câteva modificări legislative ce vizează sistemul bancar şi justiţia.
Sursa:jurnal.md

(22 accesari)