petitie pdaRetragerea proiectului, care pune miliardul furat pe umerii cetăţenilor, de pe ordinea de zi a Comisiei Economie, Buget şi Finanţe este rezultatul petiţiei lansate anterior împotriva acestuia de Platforma Demnitate şi Adevăr. Aceasta este opinia liderului Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, care susţine că petiţia a fost semnată de peste 14 mii de cetăţeni, care se arată revoltaţi faţă de iniţiativa guvernanţilor.

„Trebuie să fim vigilenţi şi activi în continuare, să urmărim cu atenţie acţiunile guvernării şi să nu admitem încă un jaf de proporţii, care va afecta grav o economie care şi aşa este aproape de colaps”, a subliniat preşedintele PPDA, Andrei Năstase.

Liderul Platformei DA reiterează angajamentul public lansat odată cu iniţierea petiţiei. „În cazul în care proiectul de lege respectiv va fi totuşi votat de monstruoasa coaliţie democrato-liberalo-comunistă în frunte cu Plahotniuc, Platforma Demnitate şi Adevăr îşi asumă public ca, după schimbarea regimului criminal, să localizeze şi să aducă în vistieria ţării miliardul furat de la hoţi, nu de la cetăţeni, să ancheteze şi să trimită pe banca acuzaţilor toate persoanele implicate în provocarea dezastrului financiar şi economic al Republicii Moldova, inclusiv deputaţii votanţi, contrar intereselor poporului, ai legii menţionate”, anunţă Năstase.

Platforma Demnitate şi Adevăr a chemat toată societatea şi partidele din opoziţia reală antioligarhică să întreprindă toate acţiunile posibile, inclusiv proteste masive, pentru a nu admite adoptarea acestei legi antipopulare şi a cerut imperativ retragerea imediată a proiectului din Parlamentul ţării, întrucât acesta afectează grav drepturile şi interesele fundamentale ale cetăţenilor.

În ultimele săptămâni, zeci de mii de cetăţeni au semnat petiţia prin care şi-au manifestat indignarea faţă de acest proiect, care odată votat va îndatora şi generaţiile viitoare.

Potrivit proiectului, Ministerul Finanţelor va emite şi va transmite BNM obligaţiuni de stat în sumă de 13 miliarde 583,7 milioane de lei, pe un termen de până la 25 de ani, cu o rată efectivă a dobânzii de 5% anual. Cifra reprezintă suma creditelor de urgenţă acordate în 2014 şi 2015 de BNM celor trei bănci, care ulterior au falimentat.

Sursa:jurnal.md

(41 accesari)