11.1 C
Chișinău
joi, septembrie 23, 2021

Republica Moldova mai pierde un dosar la CEDO; Va achita aproape 5.600 de euro

Must read

Comentarii recente

CEDORepublica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cazul „Șolari”, statul urmând să achite despăgubiri în valoare de aproape 5600 de euro.

Printr-o decizie din 25 aprilie 2005, primarul de Chişinău a autorizat Asociația „Proiect Nou – Bugeac” (Asociația) să organizeze în data de 1 mai 2005 un miting în centrul oraşului. Autoritatea publică a indicat locul exact unde urma să aibă loc evenimentul, şi anume „în scuarul Operei Naționale, lânga havuz, la dreapta intrării din scuar”, care măsoară aproximativ 40 metri pe 80. În conformitate cu punctul 6 din această decizie, asociaţia a fost obligată să nu folosească simboluri de partide, organizaţii politice şi asociaţii neînregistrate.

La 1 mai 2005, cca patruzeci de persoane, inclusiv reclamantul, care nu era membru al Asociației, au participat la demonstrație. Protestatarii au scandat, printre altele, lozinci de susținere a muncitorilor, sloganuri anti-guvernamentale și anti-capitaliste. Unii dintre ei purtau simboluri care aminteau de Uniunea Sovetică, în special secera și ciocanul.

La 4 mai 2005, poliție a întocmit un proces-verbal pe numele reclamantului privind săvârșirea contravenției administrative prevăzută de articolul 174¹ alineat 2 din Codul cu privire la contravenţiile administrative (Încălcarea legislației cu privire la organizarea şi desfășurarea întrunirilor).

Printr-o hotărâre pronunțată în aceeași zi, de către Judecătoria Buiucani, reclamantul a fost găsit vinovat de comiterea contravenției administrative prevăzute de articolul 174¹ alineat 2 al CCA. Reclamantului i-a fost aplicată o amendă de 450 lei (aproximativ 28 Euro la acel moment). Judecătorul nu a luat în considerație argumentul invocat de reclamant precum că nu a fost organizatorul evenimentului și a considerat că vinovăția acestuia a fost constatată, printre altele, prin fotografiile efectuate la eveniment.

La data de 13 mai 2005, reclamantul a depus apel. El a susținut, printre altele, că, în timpul evenimentului, nici reprezentanții Primăriei nici ofițerii de poliție prezenți nu au făcut careva observații cu privire la locul sau modul de desfășurare a evenimentului.

Printr-o hotărâre difinitivă din 25 mai 2005, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea primei instanțe și a rspins apelul ca nefondat.

La 14 noiembrie 2005, Judecătoria Buiucani a constatat neplata amenzii de către reclamant și a convertit această pedeapsă într-o detenția adminstrativă pentru o perioadă de treizeci de zile, fiind plasat în detenție.

La o dată nespecificată în dosar, reclamantul a atacat decizia. Iar la 3 decembrie 2005 a achitat amenda. Printr-o decizie din 7 decembrie 2005, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul, a casat hotărârea instanței inferioare și a dispus eliberarea imediată a reclamantului. Aceasta a constatat că reclamantul a achitat amenda integral, că avea un domiciliu, nu avea antecedente administrative sau penale, nu avea un loc de muncă și nu avea resurse mari.

În temeiul articolelor 6, 10, 11 și 14 din Convenție, reclamantul s-a plâns că a fost amendat administrativ pentru că participat în data de 1 mai 2005 la mitingul ce a avut loc în fața Operei Naționale din Chișinău.

Curtea, în unanimitate, a constatat încălcarea articolului 11 din Convenție și i-a acordat reclamantului 28 euro cu titlu de prejudiciu material; 4,000 euro euro cu titlu de prejudiciu moral și 1,560 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Sursa:independent.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri