parafare„Moldova, astăzi am asigurat drumul nostru spre Uniunea Europeană”, a declarat premierul Iurie Leancă, de la tribuna Summitului de la Vilnius, imediat după parafarea Acordului de Asociere și Liber Schimb. Prim-minsitrul moldovean și Înaltul Reprezentat al UE pentru Politici Externe, Catherine Ashton au pus semnăturile pe acest document.

„Trăim un moment istoric – a fost parafat un acord ambițios și de anvergură fără precedent între Moldova şi UE. Acesta simbolizează încredere, deschidere și cooperare între țara mea și UE”, a declarat premierul Iurie Leancă la Vilnius.

După parafarea Acordului de Asociere, va urma un şir de etape adiţionale, inclusiv traducerea, necesare pentru pregătirea semnării setului de documente. Acordul are scopul de a accelera aprofundarea relaţiilor politice şi economice, precum şi integrarea graduală a Moldovei pe piaţa comunitară.

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a declarat că Acordul poate fi semnat la anul viitor.

(169 accesari)