Reprezentanții Comitetului Mișcării de Rezistență Națională susțin o conferință de presă

Comitetul Mișcării de Rezistență Națională organizează o conferință de presă.

Umăriți în direct declarațiile.

Rezoluția din  1 iulie 2018 a protestului masiv al cetățenilor, întrunește revendicări stringente adresate guvernării: confirmarea legalității alegerilor locale noi pentru primăria Chișinău și validarea mandatului de primar general al Chișinăului al lui Andrei Năstase, anularea sistemului electoral mixt și revenirea la sistemul electoral proporțional, demiterea și tragerea la răspundere a judecătorilor care au participat la pronunțarea deciziilor neconstituționale și ilegale ce au condus la invalidarea mandatului primarului ales al Chișinăului. Astăzi constatăm că regimul cleptocratic nu a întreprins absolut nimic pentru a îndeplini cerințele înaintate de cetățeni, dar și de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova prin Rezoluția adoptată de  Parlamentul UE la 5 iulie curent.

Dimpotrivă, în regim de urgență și contrar opiniilor societății civile și a partenerilor externi, guvernarea a aprobat legea privind amnistia capitalului, care comportă un risc sporit de legalizare a miliardelor furate din sistemul bancar și spălarea banilor mafiei internaționale.  În continuare,  puterea antipopulară contribuie prin acțiunile și inacțiunile sale la degradarea statului de drept și încurajează tacit atacurile unor persoane marginale, inclusiv fizice, asupra jurnaliștilor, protestatarilor pașnici, cetățenilor care își manifestă dezacordul cu abuzurile guvernării de la Chișinău, provocând haos și tensiuni sociale.

În aceste condiții, protestele cetățenești trebuie continuate cu o și mai mare intensitate. Astfel, așa cum a fost anunțat, la 26 august 2018 în PMAN din capitală va avea loc un protest masiv, începând cu ora 14.00. Întrucât nu-i este deloc indiferentă situația de Acasă, la manifestație și-a anunțat prezența amplă și diaspora moldovenească din Europa, SUA, Canada, Rusia.

Comitetul Mișcării de Rezistență Națională ACUM îndeamnă cetățenii de Acasă și din Diasporă să participe în număr cât mai mare la Ziua Libertății din 26 august 2018, cu rămânerea în Piață inclusiv noaptea, în așa fel ca a doua zi, pe 27 august, să marcăm împreună Ziua Independenței, eveniment istoric ce categoric nu poate fi privatizat de guvernarea coruptă și anti-populară, de un regim care în ultima perioadă se ascunde după garduri de sârmă ghimpată înșirate în PMAN și nu permite în mod ilegal accesul cetățenilor. 27 august este sărbătoarea poporului și nu a uzurpatorului!

Îndemnăm pe toți să vină duminică la protest cu corturi și alte bunuri necesare. Totodată, facem apel către toți orășenii, care nu sunt indiferenți de lupta noastră comună pentru eliberarea statului, să contribuie cu alimente și apă pentru toți protestatarii care vor rămâne peste noapte în PMAN.

Comitetul Mișcării de Rezistență ACUM atrage atenția în mod repetat că protestul din 26 august va fi pașnic, nonviolent și cere guvernării să nu încerce infiltrarea provocatorilor în rândul protestatarilor. Aceștia vor fi identificați neîntârziat și dați pe mâna forțelor de ordine.

Acțiunea de protest va fi eminamente civică și nu partinică. La protest nu vor fi admise drapele ale partidelor de orice culoare. Manifestația din 26-27 august nu va dezbina societatea pe criterii de partid, apartenență etnică sau orientare geopolitică, ci, din contră, o va solidariza prin determinarea tuturor participanților de a-și manifesta opțiunea fermă pentru scoaterea din captivitate a țării. Drapelul Republicii Moldova ne va uni pe toți!

Comitetul Mișcării de Rezistență Națională ACUM invită misiunile diplomatice, presa independentă, reprezentanții partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova să monitorizeze desfășurarea protestului din 26-27 august la Chișinău. De asemenea, invită participanții din diaspora moldovenească să vină cu pancarte cu inscripția țării care-I găzduiește. Să fim cât mai mulți, ghidați de adevăr și de dorința de schimbare. Să fim mai fermi ca niciodată în rezistența noastră față de dictatură! Să nu cedăm!

Sursa:jurnal.md

(324 accesari)

Related Posts

Recomandat

În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență în sănătate publică: acces la evenimente doar cu test negativ sau certificat de vaccinare

Social

Camion cu 250 de cutii de țigări de contrabandă ascunse în nisip: orașul Hâncești – destinația finală

Recomandat

Hâncești: un apeduct avariat a provocat avarierea unui bloc, zeci de familii au fost evacuate

Social

Vișan, proprietarul INTERAUTO, prins la aeroport cu 100 mii de lire sterline nedeclarate

Social

Alpiniștii moldoveni dispăruți pe muntele Ushba din Georgia, au fost găsiți morți

Social

După ce a tamponat o mamă cu doi copii, pe o trecere de pietoni, șoferul a transportat victimele la spital

Nu există comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *