4159-184081-ioanaraduO artistă cu o personalitate și o voce fără egal – Ioana Radu, regina romanței s-a născut la 17 februarie 1917. Cei care i-au auzit cântecele nu au putut uita vocea  inconfundabilă a acestei mari doamne a muzicii românești.

Ioana Radu a fost pentru toți cei care au cunoscut-o o persoană extraordinară, patimașă în iubire, stilată și elegantă, dar mai ales înzestrată cu harul de a topi în lacrimi prin muzica ei și o inimă de piatră.  “Glasul dumitale face minuni pe care le doresc și viorii mele” i-a spus George Enescu după ce a ascultat-o. 

“Era de o drăgălășenie nemaipomenită. Era un artist desăvârșit. Ca om avea un umor ce a făcut niște lucruri care pentru mine au rămas în istoria mea personală și a colegilor mei de pe vremea aceea. Sprijinea artiștii tineri, dar numai pe cei foarte serioși. Cei care luau totul în glumă, erau imediat puși la colț”, a afirmat compozitorul Horia Moculescu.

Aflată tot timpul în căutarea iubirii adevărate, Ioana Radu a avut șase căsnicii: “Partenerul care vine lângă un artist este un om care trebuie să renunțe mult de tot la orice plăcere a lui specială. Trăim singuri cu cântecul, cu arta noastră și cel de lângă noi trebuie să ne ajute să ne înțeleagă. Negăsindu-și omul, dânsa a trecut prin clipe grele când se cânta de seară până dimineață în cârciumă. A doua zi avea nevoie de odihnă multă, de liniște. Sunt niște condiții pe care cu greu le pot accepta cei de lângă noi, partenerii noștri de viață”, a mărturisit pentru “Doamne de poveste” Ionela Prodan.

“Era un om deosebit, era o femeie foarte dură, dar plină de viață. Ceea ce spunea ea întotdeauna stârnea în jurul dumneaei multă energie pozitivă, multă dragoste, chiar dacă avea o fire mai închisă. N-a ținut la bani, n-a ținut să aibă bogății, bogăția ei era să se simtă bine pe moment. Asemenea oameni n-ar trebui să dispară niciodată. De fapt, este eternă prin tot ce a făcut”, a povestit Elena Merișoreanu.

“Era o fire dominantă, extrem de dominantă. Lucru care sunt convins n-a convenit soților ei și s-a ajuns în fiecare căsătorie destul de curând la divorț. A trăit mai mult singură decât maritată. Nu a încetat însă niciodata să creadă în iubirea adevărată și într-un mariaj reușit”, a afirmat Doru Braia, nepotul Ioanei Radu.

Încă din tinerețe, pe lângă muzică, Ioana Radu a mai avut o mare pasiune pentru mașini și motociclete: “Pe vremea aia, probabil încă nu se înființaseră deja obișnuitele cluburi de motocicliști, dar ea era recunoscută. Toate bulevardele bucureștene, toate șoselele României le-a parcurs cu motocicletele ei. A avut vreo 3 sau 4”, a adăugat Doru Braia.

Sursa: acasatv.ro


(208 accesari)