Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a promulgat Legea pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre R. Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind Proiectul „Răspuns de Urgență la COVID-19 – finanțare adițională”.
Astfel, Banca Mondială va oferi R. Moldova o finanțare adițională, în valoare de 24,8 milioane de euro, sub formă de credit, care are drept scop implementarea procesului de imunizare împotriva infecției COVID-19, la nivel național.
Precizăm că, pe 14 octombrie curent, Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) privind Proiectul „Răspuns de Urgență la COVID-19 – finanțare adițională”.