11999027_1047457528599890_1981735819563562860_n

facebook.com/Constantin Grigorita

Protestul de amploare de la Chişinău are deja ecouri în presa internaţională, iar primii care au reflectat evenimentul sunt jurnaliştii de la Bucureşti.

„Amplă manifestaţie antiguvernamentală la Chişinău: „Vrem ţara înapoi”, scandează mii de protestatari” – titrează Agerpres.

„Zeci de mii de locuitori ai Republicii Moldova s-au adunat duminică în piaţa din centrul Chişinăului pentru a protesta împotriva ilegalităţilor comise de guvernarea coruptă, îndeosebi în sistemul bancar, în cadrul unui miting de protest intitulat „Marea adunare naţională”, la apelul Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”, informează sursa.

„Un miting al nemulţumirii basarabenilor faţă de corupţie şi incompetenţa partidelor”, comentează România Liberă. „Vrem ţara înapoi” se scandează la Chişinău. Primele revendicări: parlamentarii să nu mai aibă imunitate şi preşedintele ales prin vot direct informează aceeaşi publicaţie.

„Manifestaţii unui protest în Moldova au cerut demisia preşedintelui”, titrează Ria Novosti. „Protestatarii din centrul Chişinăului se pregătesc să-şi instaleze corturi”, scrie Interfax.

Şi presa ucraineană stă cu ochii pe protestul antiguvernare de la Chişinău. „În Moldova protestatarii au cerut demisia preşedintelui şi alegeri anticipate”, informează Unian chiar pe prima pagină.

sursa: jurnal.md

(38 accesari)