Votul pentru schimbarea sistemului electoral din Republica Moldova şi protestele opoziţiei de la Chişinău au ajuns în atenţia prestigioasei agenţii de ştiri Reuters. „Deputaţii au votat, joi, pentru revizuirea sistemului electoral, în timp ce mii de activişti de opoziţie au protestat în faţa Parlamentului, afirmând că aceste modificări au favorizat cele două mari partide”, scrie Reuters.

Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, a acuzat Partidul Democrat de o înţelegere de cartel cu socialiştii pentru a înlătura din joc alte partide, adaugă agenţia.

Opoziţia susţine că de votul mixt vor beneficia doi actori politici principali – PD şi PSRM. Ambele partide dominante au promovat această schimbare în cea mai săracă ţară din Europa, unde Uniunea Europeană şi Rusia concurează pentru influenţă.

Reuters aminteşte de avizul Comisiei de la Veneţia care a scos în evidenţă mai multe riscuri, printre care şi faptul că deputaţii aleşi în circumscripţii electorale vor putea fi supuşi presiunii din partea intereselor de business.

Potrivit sursei, un grup mai mic de activişti s-a adunat în apropiere, sprijinind măsurile care spun ei îi vor aduce pe alegători mai aproape de cei pe care îi reprezintă”.

Reuters aminteşte în încheiere că Republica Moldova a asistat la căderea a trei guverne în 2015, după furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar.

Sursa:jurnal.md

(58 accesari)