protestatar-batut-de-jandarmi-in-pia-a-universita-ii-mi-au-spart-capul-mi-au-rupt-doua-degete-am-fost-lasa-i-sa-trecem-in-gura-leului-101241Unul dintre protestatarii răniți duminică seară în timpul protestelor din București, Willy Schuster, a povestit cum a ajuns să fie atacat de jandarmi, fără să fi făcut nimic.

Acesta a povestit cum oamenii legii l-au bătut cu pumnii și cu bâtele, alegându-se cu capul spart, două degete rupte, dar și mai multe leziuni pe corp.

„Am vorbit puțin cu negociatorul, i-am ținut o predică despre România, cum este în pericol. Atunci el s-a dat deoparte și s-a creat o breșă. Mulțimea a strigat „Merge la Guvern” și am fost împins în față. Am fost lăsați să trecem în gura leului și peste 2 secunde s-au năpustit asupra mea vreo 15 jandarmi cu pumnii, cu bâte”, a declarat Schuster pentru B1 TV.

„Mi-au spart capul, am 3 cusături, am o rană la abdomen, cotul mi-a fost lezat și 2 degete rupte. M-au împins în mijlocul jandarmilor și ca să mă ducă la microbuz au aplicat metode de torturare”, a mai spus bărbatul.

Acesta consideră că primul ministru ar fi în spatele violențelor practicate de Jandarmerie.

„Premierul trebuie să cadă, pentru că el comandă toată această acțiune. Este foarte speriat, el va cădea foarte curând”, a mai spus Willy Schuster.

Sursa: b1.ro

(133 accesari)