24 aprilie protestAstăzi la Curtea de Apel urmează să fie decisă soarta manifestanţilor reţinuţi în urma protestului masiv din 24 aprilie. Astfel, Consiliul Marii Adunări Naţionale a îndemnat cetăţenii care au participat la miting, dar şi cei care sunt nedumeriţi de încătuşarea cetăţenilor paşnici să se alăture acţiunii de susţinere a protestatarilor arestaţi.

Astfel, la 10:30 în faţa Curţii de Apel Chişinău sunt aşteptaţi toţi cei care vor să lupte pentru a repune ţara pe făgaşul legalităţii.

„Astăzi, la 10:30, rudele protestatarilor încarceraţi de justiţia captivă din  R.Moldova, vor veni la  Curtea de Apel din str. Teilor, care  urmează să-i pună sau nu în libertate. Să fim alături pentru a-i readuce acasă pe protestatarii nevinovaţi. Adică în familie. Pentru că familia este cetatea unde ne refugiem de fiecare dată când ne este greu, este locul unde găsim sprijin şi alinare. Este izvorul sfânt al celor mai curate şi frumoase aminriri, este ceea ce ne altoieşte, până la urmă, conştiinţa şi maturitatea civică”, a declarat membrul CMAN, Chiril Moţpan.

„Să transmitem un semnal clar că nu vom tolera injustiţia şi că suntem determinaţi să luptăm până la capăt pentru a repune ţara pe făgaşul legalităţii”, a mai adăugat Moţpan.

Curtea de Apel va examina recursul avocaţilor de contestare a deciziei luate anterior de magistraţii de la Judecătoria sectorului Centru, care au emis mandat de arest de 30 de zile pentru cei trei protestatari.

Amintim că pe 5 aprilie trei protestatari au fost reţinuţi. Potrivit poliţiştilor, manifestanţii sunt suspectaţi că ar fi fost implicaţi în dezordini în masă şi riscă până la opt ani de puşcărie. Rudele celor reţinuţi spun însă că ei au protestat paşnic şi cred că de fapt poliţia încearcă să-i intimideze pe cetăţenii activi.

Sursa:jurnal.md

(131 accesari)