11.1 C
Chișinău
joi, septembrie 23, 2021

Protest în faţa legislativului de Ziua Mondială a Libertăţii Presei; Jurnaliştii au cerut acces liber la informaţie

Must read

Comentarii recente

protest presa 1Mai mulţi jurnalişti au protestat astăzi în faţa legislativului. Astfel, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, ziariştii au cerut acces liber la informaţie, condiţii demne de lucru, încetarea ameninţărilor şi presiunilor îndreptate împotriva jurnaliştilor.

Jurnaliştii au venit cu pancarte cu inscripţii „Vrem acces la informaţie”, Nu – cenzurii”, „Nu – presei aservite”, „Da – codului deontologic”.

Totodată, în faţa Parlamentului a fost amplasat şi un ţarc care a fost asemănat cu locul destinat jurnaliştilor în legislativ.

protest presa 2„Sunt probleme legate de hărţuirea presei şi a jurnaliştilor, diferite abuzuri verbale şi fizice. Prin această acţiune vrem să le reamintim parlamentarilor că presa se confruntă cu anumite probleme despre care vorbim de mai mulţi ani şi care am dori să fie soluţionate astfel încât jurnaliştii să poată activa, să avem presă liberă, pentru că acum avem mai puţină presă liberă”, a declarat directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu.

„Avem presă dependentă de finanţele politicienilor sau oamenilor de afaceri. Aici vorbim despre cadrul legal defectuos”, a adăugat directorul CJI.

Amintim că Republica Moldova a fost plasată pe locul 80 din 180 de state ale lumii în clasamentul privind libertatea presei, publicat recent de organizaţia Reporters sans frontieres (Reporteri Fără Frontiere). Comparativ cu anul 2016, ţara noastră a pierdut patru poziţii în clasament.

Experţii de la organizaţia internaţională atrag atenţia asupra faptului că mass-media din ţara noastră este controlată de oligarhi, iar Consiliul Coordonator al Audiovizualului este lipsit de independenţă.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri