13.9 C
Chișinău
sâmbătă, septembrie 18, 2021

Procurorul Gheorghe Oancea rupe tăcerea în cazul Roșia Montană

Must read

Comentarii recente

Procuror-militar-col.-r-Gheorghe-Oancea-300x161Gheorghe Oancea, fost procuror militar, cu o pensie rezonabilă, care nu a avut niciodată vreo relație cu presa sau politica, nu a avut nici un rebut profesional, nu a știut niciodată ce se întîmplă în politică și atunci cînd era căutat de jurnaliști, spunea că a fost la pescuit, povestește despre dosarul Roșia Montană.

Gheorghe Oancea: Atenție, nu sunt un apostol al dreptății, nu sunt vreun deținător al adevărurilor, eu sunt un pălmaș, care în calitate de procuror militar, a avut de soluționat o cauză dintre un ofițer și o afacere. Vă răspund direct – o escrocherie infernală și vorbesc după documente, după fapte constatate direct. Unii o numesc, proiect, deși eu nu cred așa și pot spune că s-a împiedicat undeva și nu pot să accept așa ceva.

Cred că la începutul anului 2003 și chiar am fost să verific la Secția Parchetelor Militare și am găsit bunăvoința domnului general Vasilachi, fără să mă uit la dosarul pe care eu l-am instrumentat parțial și l-am rugat să-mi comunice – poate o fi fost ars ori a dispărut. Nu, dosarul a fost identificat. Are numărul 11/P/2003, privește pe maiorul MAPN, Tănase Nicolae – poate o coincidență de nume cu actualul director general al Roșiei Montana și care a fost la mine în cercetare pentru infracțiune la siguranța națională. Sesizarea mi-a fost făcută de Serviciul Român de Informație. M-a surprins că întîmplător am urmărit și eu un fragment din expunerea domnului maior la Comisia de SRI – cică n-a sesizat niciodată parchetul. Deci, dosarul a venit numai în urma unei sesizări SRI, respectivul era maior în cadrul Direcției Topografice a Ministerului Apărării Naționale și vînduse materiale dobîndite prin activitatea sa profesională Roșiei Montana. Mă refer la compania privată. Am văzut documente de la începutul afacerii, o parte din dezvoltarea afacerii, o parte substanțială, fără închidere a afacerii. Am primit, mi-aduc aminte, după cîteva luni de cercetare, un document emanat de la Ministerul Afacerii Naționale, fiind notificat că faptele pentru care era cercetat ofițerul, nu mai subzista, întrucît documentele secrete, presupuse a fi vîndute, au fost declasificate. Firește, de vrui să mă conformez unei probe de asemenea natură, îmi venea soluția de neurmărire pentru ofițerul discuției, dar, întrucît aveam și documente care priveau niște fapte cu escrocherii privind aurul de la Roșia Montana. Vreau să precizez că n-am fost niciodată prin zonă – nu știu nimic, n-am văzut nimic, dar mi s-au părut lucruri extrem de suspecte.

Mă întorc înapoi la prezentarea făcută de domnul director al Seriei, precum că n-a sesizat Parchetul niciodată. Nu vreau să-l contrazic, dar avem documente. Deci, acest dosar s-a deschis ca o sesizare al Serviciului Român de Informație și mi-aduc bine aminte, că la vremea aceea, am avut nevoie de niște date esențiale privind stabilirea locațiilor, de unde s-au recoltat circa 80 de tone de minereu, reprezentînd 8 containere, care au fost expediate în Australia, pentru examinarea conținutului de metalele prețioase a solului. Eu știind că toată afacerea a început cu un protocol de cooperare. Așa se numea acel document, încheiat între  Gabriel Resorsis și Regia Cuprului și Aurului Deva, care avea ca obiect o asociere reexploatarea haldelor de steril prin mijloace tehnologice de ultimă generație. În momentul în care constat că am la dosar că în Australia sunt trimise 8 containere de minereu, mi-am pus fireasca și logica întrebare: Domnilor, unii care scot și reexploatează haldele de steril, pot să trimită cele mai mare companii din Australia, așa cantitate pentru o expertiză de specialitate. Deoarece știam că încă după vremea Mariei Teresa, pînă la momentul de față avea perimetrul de 12 km2. Nimeni vreodată n-a îndrăznit să modifice acest perimetru măcar cu un metru. Am constatat că nu se poate să vină cineva să recolteze 80 de tone de minereu din halde și să le trimită la expertiză în Australia, că nu mai vin ăia în veci în România să facă minerit.

Mi-aduc aminte c-am sunat de directorul – adjunct al SRI, Vasile Iancu și am cerut să-mi dea doi ofițeri pentru a le încredința un dosar penal. Mi-amintesc că unul din ei era de specialitate inginer minier. Le-am explicat despre ce este vorba și le-am cerut să-mi identifice locațiile de unde au fost recoltate acele probe. S-au întors după 8-10 zile și mi-au zis că n-au găsit nimic, nu au nicio informație. Mi s-a părut destul de ciudat, destul de suspect. Nu mai știam ce să cred. Dacă v-aduceți aminte, în 2001 sau 2002 a avut loc o conferință a Comunității de Informații și atunci aflasem că Roșia Montana a sponsorizat acea întrunire. Inițial n-am acordat vreo atenție la acel eveniment, dar treptat-treptat, intuiam că mulți nu vor să audă de această afacere și pe urmă mi s-au confirmat ideile mele în acest sens. Aveam impresia că cineva umblă prin București și prin alte orașe cu un sac de bani și dau în toate direcțiile. Am ajuns să constat, la un moment dat, că perimetrul minei a crescut de la 12km2 la 43,2km2.

La dosar am avut un contract între RCA Deva și Regia Autonomă a Cuprului. În partea stîngă, pe prima foaie scria clar PROIECT, în pagina a doua, sus-stînga era prețul proiectului. Revin acum un pic, sper să nu fiu prea stufos. În acel protocol de cooperare dintre partea română și partenerul străin se spunea că părții române îi revin 20-40% din capitalul social, partea străină – 60-80%. Proiectul avea pe partea a doua, pe stînga – sus, la fel de bine îmi aduc aminte, prețul plătit de partea canadiană de 1 miliard 200 și ceva de lei. La vremea aceea îmi aduc aminte că era vorba de vreo 250 mii de dolari, bani din cota de 80 la sută. Pe ultima pagină sunt vreo 7 semnături, cu tot cu ștampilă, de la ambele părți contractante. De la noi era RCA, Stanca, Agenția Națională de Resurse Minerale, Ianes și alții pe care nu mi-i aduc aminte. Deci avem protocolul de cooperare, proiectul de contract și constat că s-a extins perimetrul. Presupun că n-avea cum să se extindă perimetrul de 12km2, dacă se crease o Societate mixtă româno-canadiană. M-am mirat rău de tot. Am înțeles că acest român din Australia, Franc Timiș, fusese cercetat și chiar condamnat pentru trafic de droguri. Mi-a sărit în ochi acest caz. Cum domnule, vine unul de peste mări și țări cu trafic de droguri în spate și cumpără mina ori se asociază cu statul român. Eu am cercetat inițierea și dezvoltarea afacerii, astăzi ea nefiind finalizată. În perioada aceea apăruse Legea ce se referea la actele de corupție, apăruse ordonanța privind înființaraea Parchetului Național Anticorupție și din acel moment competemnța mea era exclusă, motiv pentru care am soluționat cauza în ceea ce-l privește pe maiorul Ministerului Apărării Naționale și din acea soluție am declinat cauza către noua instituție a Parchetului Național Anticorupție.

Întrucît mi s-a părut un dosar extrem de complex, m-am gîndit să informez Procurorul General, Tînase Joița. I-am spus despre ce e vorba și despre intenția mea de a declina dosarul. Mi-a zis să fac o notă să informeze pe cineva cu situația constatată de mine și să păstrez dosarul deocamdată. În acea notă – cu toate detaliile rezultate din faptele cercetate, pe care i-am dat-o Procurorului, am copiat-o și pentru mine, deși pînă atunci n-am mai păstrat nici un document pînă atunci. O lună, o lună jumătate după această întîmplare, am avut o întîlnire la sediul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale și în biroul doamnei Mariei Stratulat, Președintele ANRM și mi-a spus că a primit o notă de la Prim-ministrul din acea vreme, Adrian Năstase, pe care era o rezoluție. Rezoluția care spunea că închiderea afacerii Roșia Montana, constituie un impediment pentru intrarea României în NATO și a fost transmisă la Londra de către Prim-ministrul canadian, un anume domn Crechier. Atunci nici nu știam cine era Premierul Canadiei. Extrem de mare mi-era surprinderea. Desigur că m-am gîndit că doamna Stratulat vorbește de nota pe care am scris-o eu și mă miram tocmai unde a ajuns. Am tăcut, fără a mai comenta ceva și am așteptat prilejul cînd voi avea permisiunea să transmit dosarul al PNA. N-am reușit să fac acest lucru, decît odată cu schimbarea Procurorului General. Am transmis la PNA. N-am mai auzit nimic de acest dosar. Mi-au spus să se investighează, însă pe mine parcă mă frămînta ceva, mai ales că era de interes național și eu încă aveam acea notă la mine.

Prin 2004 am vrut să sesizez pe cineva. I-am povestit situația doamnei consilier pe Probleme de Securitate Națională și după cîteva zile mă trezesc cu un sunet și mă invită dumneaei la sediul unde muncea. Trimise și mașină după mine. Ajuns la dînsa în birou, m-a întrebat ce funcție îmi doresc. Am fost surprins de întrebare, pentru că nu vroiam nici o funcție. După vreo jumătate de oră am plecat exact cum am venit. Trebuie să menționez că în acea perioadă se creștea în funcție ca ciupercile după ploaie.

Anul trecut aflu prin ianuarie-februarie că are loc la Comisia Europeană o reuniune privind niște analize despre Roșia Montana și raportorul din partea României este un eminent profesor de istorie, europarlamentar, Victor Băștinaru. Era prin 2012 în luna februarie cînd am primit un telefon de la domnul Victor Băştinaru, m-a invitat la dumnealui la birou la Băneasa unde el însoţit de un asistent m-a invitat în cabinet. Am început să-i depăn situaţia de fapt, să-i dau nişte indicii să-l ajut să clarifice situaţia acestei afaceri în Parlament. Vă spun sincer cînd a auzit despre ce-i vorba i-a pierit orice fel de interes. Cred că-l apucase colicii stomacali, îmi pare rău s-o spun, dar este părerea mea. Am plecat dezamăgit, formal mi-a zis: “vă mai caut eu, domnule procuror” , şi nimic. Chestiunea aceasta mi-a mai adăugat un sîmbure de îndoială majoră şi de încercare de a ascunde. Era firesc ca cineva să spună, domnule uite dumneata ţi-ai pierdut competenţa prin declinarea lucrarii la PNA, în acest dosar s-a dat o soluţie legală, corectă, şi aşa mai departe, însă nimeni nu-mi spunea nimic.

Au fost extraordinar de mulţi bani la mijloc. Pun şi eu o întrebare, o afacere care începe în anul 1995 şi ne aflăm în 2013, deci de 18 ani, în ce ţară din lume aceasta, o firmă serioasă care investeşte în domeniul minier stă 18 ani să aştepte nu ştiu ce aviz?  Îmi era inexplicabil cum poate excede perimetrul minei?  Cum se poate că la nivelul anului 2002 mina Roşia Montană, aflată în asociere, era subvenţionată de statul român? Adică  am intrat într-o asociere privată , 80 la sută partenerul străin, 20 la sută statul român şi în 2002 după ce contractele sunt bătute în cui, cu dare la dursă că veneau zeci de milioane de dolari la vremea aceea, eu nu-mi explicam de unde aceştia vor să exploateze haldele de steril, dar ei cumpără case, terenuri . Cum naiba se întâmplă că în societatea de stat la bursă curg banii de acolo, iar eu stat român care am semnat documente cu ei, oameni din minister care au semnat măcar proiectul de contract. Problema care era după părerea mea? În România, era un contract în formă de proiect, deci un contract care nu îndeplinea toate condiţiile de formă şi de fond deşi erau ştampilate, chestiune care atesta că statul român este încă proprietar al minei pentru că altfel nu se putea da licenţă de exploatare, nu se putea extinde perimetrul, nu se putea subvenţiona activitatea la mina Roşia Montană. Deci contractul în România era proiect, ce-am văzut eu în dosar era proiect de contract.

sursa: “Jocuri de putere”, Realitatea TV, 9 octombrie

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri