-5.6 C
Chișinău
marți, 25 ianuarie, 2022

Procurorii cer pedeapsa cu închisoarea pentru cele trei minore care au maltratat adolescenta de 15 ani de la un liceu de la Ciocana

Must read

Comentarii recente

Procurorii cer privațiune de libertate pentru cele trei minore de 14 ani, care au bătut și au umilit o adolescentă de 15 ani, în sectorul Ciocana. Procurorul de caz a cerut pentru ele pedeapsă  sub forma de închisoare. Cel mai mare termen este cerut pentru minora, care a mai avut anterior antecedente penale. Procurorii au dat citirii solicitărea în cadrul unei noi ședințe de judecată pe caz, care a avot loc vineri la instanța cu sediul Buiucani, a declarat pentru UNIMEDIA Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale.

„Procesul judiciar s-a examinat în procedura simplificată, pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală, ținând cont de faptul ca minorele și-au recunoscut vinovăția integral.

În cadrul ședinței de judecată, acuzatorul de stat a solicitat în privința uneia dintre minore, învinuită de comiterea infracțiunii de huliganism, să îi fie aplicată pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6 luni, cu executarea pedepsei în Centrul de detenție pentru minori și tineri.

În privința celei de-a doua minoră, invinuită pe doua capete de acuzare de huliganism, acuzatorul de stat a solicitat să îi fie aplicată pedeapsa sub forma de închisoare, pe un termen de 1 an, cu executare în Centrul de detenție pentru minori și tineret”, a menționat Mariana Cherpec.

Sentința va fi pronunțată pe data de 31 ianuarie 2022.

Amintim că în seara zilei de 5 februarie 2021, o minoră a fost agresată de cinci tinere, în sectorul Ciocana. Fata a fost pusă în genunchi lângă un perete, fiind umilită și cerându-i să le sărute mâinele agresoarelor, apoi acestea o lovesc cu piciorul în față. 

Poliția a identificat tinerele care au agresat o minoră, în sectorul Ciocana al capitalei. Acestea s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 12 și 15 ani.

Tânăra care a fost agresată s-a dovedit a fi o minoră în vârstă de 15 ani. Mama acesteia a depus o plângere la poliție.

Prin urmare, trei minore bătăușe au compărut pe banca acuzaților pentru huliganism. Cât despre celelalte două fete, de 12 și, respectiv, 13 ani, urmărirea penală a fost încetată, din motiv că nu au atins vârsta pentru tragere la răspundere penală.

La 9 februarie un nou filmuleț al uneia dintre fetele agresoare, ce a fost implicată în bătaia minorei de 15 ani, a apărut pe rețele sociale. Aceasta spune că nu-i pare rău de cele întâmplate și dacă ar mai fi aceeași situație, ar proceda la fel.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri