primariBlocarea reformei de descentralizare prin aplicarea pedepselor disproporționate primarilor incomozi, nepromulgarea Legii care acordă dreptul autorităților locale de a se adresa la Curtea Constituțională și dreptul de a schimba destinația terenurilor, în condițiile legii, excluderea taxei pe autovehicule, dar și cazurile de presiuni politice exercitate asupra lor ar putea scoate primarii în stradă.

O decizie în acest sens urmează a fi luată la Adunarea Generală a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), care urmează să aibă loc pe data de 21 aprilie curent.

Primarii se arată indignați și de decizia „disproporționată” și „injustă” a instanței de apel în cazul primarului de Taraclia, Serghei Filipov. „Astfel, o comunitate de zeci de mii de oameni a fost lipsită de un primar cu mai multe mandate, ales din primul tur cu votul a peste 70% de locuitori și care se bucură de o autoritate și încredere enormă pentru faptul că întotdeauna a acționat în interes public, interesul orașului natal și al cetățenilor care l-au ales”, se precizează într-o declarație a CALM.

Totodată, edilii solicită măsuri prompte și imediate în ceea ce privește promulgarea și publicarea Legii nr. 2474 care a fost adoptată la 4 martie curent, prin care autoritățile locale au dobândit dreptul de a schimba destinația terenurilor și de a se adresa direct Curții Constituționale, în cazurile în care sunt încălcate principiile autonomiei locale (art. 109 și 111 ale Constituției).

„Această lege, elaborată cu concursul experților Consiliului Europei, este unica acțiune concretă și reală adoptată în ultimii ani de către guvernare în domeniul descentralizării și în conformitate cu așteptările autorităților locale, cu recomandările Consiliului Europei și cerințele partenerilor de dezvoltare. Tărăgănarea promulgării și publicării acestei legi a generat în rândul APL și societate suspiciuni privind presiunile unor grupuri de interese ostile reformelor și descentralizării, având drept scop blocarea acestei legi prin nepromulgarea și restituirea ei în Parlament”, se mai precizează în document.

În același timp, declarația CALM se referă tranșant și la intenția majorității parlamentare de a exclude din politica bugetar-fiscală pentru anul curent mai multe măsuri care urmăresc consolidarea bazei fiscale locale: impozitul funciar și impozitul pe autovehicule. Această decizie este tratată de reprezentanții APL ca fiind una extrem de periculoasă și îndreptată împotriva tuturor comunităților locale din R. Moldova.

„De fapt, prin aceasta, Parlamentul blochează reformele asumate și întregul proces de descentralizare, adresând un semnal extrem de negativ societății, APL și partenerilor de dezvoltare. Mai mult ca atât, Parlamentul, prin această acțiune, va arunca în haos total sutele de autorități locale pentru care în anul 2016 expiră fondul de compensare destinat acoperirii deficitelor bugetelor locale”, se mai precizează în declarația CALM.

În situația în care revendicările înaintate nu vor fi satisfăcute, iar dialogul cu autoritățile centrale va bate în continuare pasul pe loc, reprezentanții APL își exprimă intenția de a organiza „manifestații de amploare, în cadrul cărora să explice societății și partenerilor externi poziția vizavi de pericolele la care sunt expuse localitățile, în lipsa unor pârghii reale, democratice și în spiritul autonomiei locale”.

Sursa: ziarulnational.md

(39 accesari)