8.6 C
Chișinău
joi, 2 decembrie, 2021

Președinția despre refuzul de a o grația pe mama cu 5 copii condamnată pentru că nu a întors un credit: Ursachi Natalia nu și-a recunoscut vina și are o datorie

Must read

Comentarii recente

„Nu a fost întrunită condiția recuperării prejudiciului, asta este o normă care este impusă de lege pentru care orice persoană care solicită grațierea să aibă la acel moment toate datoriile stinse față de partea vătămată. Nu a fost întrunită nici condiția recunoașterii vinovăției. Ursachi Natalia nu și-a recunoscut vina. În aceste condiții Comisia a considerat inoportună recomandarea grațierii”. Explicațiile au fost oferite de Ion Guzun, președintele Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate, pe marginea cazului mamei cu 5 copii din Drochia, condamnată pentru că nu a întors un credit.

„Comisia pe care o conduc are rolul de a examina dacă dosarele care au parvenit la președinție în baza solicitărilor condamnaților sau a avocaților lor întrunesc condițiile stabilite de lege. Este vorba despre următoarele condiții: personalitatea condamnatului, comportament, starea civilă, atitudinea ei față acțiunea săvârșită, partea executată a pedepsei, informații privind repararea prejudiciilor materiale, părerile administrației instituției penitenciare.

În cazul persoanelor condamnate pentru sustragerea de bunuri sau alte infracțiuni prin care au fost cauzate prejudicii materiale la cererea de grațiere trebuie anexate informațiile privind repararea prejudiciilor. În cazul doamnei Natalia a fost indicat o datorie pe care o are”, a explicat Guzun.

Acesta a adăugat că Comisia s-a întrunit pentru a examina cazul, la 11 octombrie, și a constatat că pe acest caz, în acest moment, nu poate fi recomandată președintei RM grațierea Nataliei Ursachi.

Președinta țării, Maia Sandu, ar fi respins cererea de grațiere a mamei cu 5 copii, din Drochia, care a fost condamnată la 8 ani de închisoare pentru că nu a restituit un credit. Informația a fost făcută publică ieri, de către avocatul Iulian Rusanovschi, care a spus că „este trist faptul că președinta nu a intervenit în acest act de injustiție”. 

Femeia în 2015 și-a luat o mașină de cinci mii de euro în credit, că să presteze servicii de taxi și să-și hrănească copii pe care îi crește singură, dar nu a fost în stare să mai achite împrumutul.

Aceasta a împrumutat 2500 de euro și a luat un automobil BMW 320 de la un bărbat care plasase pe un site specializat anunțul că își vinde automobilul, fără să întoarcă banii sau bunul mobil.

Mai târziu, la 21 decembrie 2018, Judecătoria Drochia a recunoscut-o pe femeie vinovată de escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari, condamnând-o la 8 ani de închisoare în penitenciar pentru femei de tip închis. Judecătoarea Lucia Grădinari a mai hotărât încasarea în beneficiul lui Vitalie Plugari a sumei de 11.200 de euro sau echivalentul acesteia în lei, precum și transmiterea automobilului în posesia acestuia, care se afla „la păstrare” la o altă persoană.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri