2.2 C
Chișinău
marți, 26 octombrie, 2021

Preşedintele Ucrainei cere ajutorul lui Merkel în conflictul din estul ţării

Must read

Comentarii recente

Petro-PorosenkoPreşedintele ucrainean Petro Poroşenko a îndemnat-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, să-l ajute să „soluţioneze conflictul” din estul ţării, o zonă devastată de o insurecţie separatistă prorusă, a anunţat luni serviciul de presă al preşedinţiei, relatează AFP.

„Implicarea Angelei Merkel şi altor lideri mondiali este crucială pentru o soluţionare a conflictului în estul Ucrainei”, a declarat noul lider prooccidental ucrainean, citat într-un comunicat, la finalul unei convorbiri telefonice pe care a purtat-o cu cancelarul german duminică.

Preşedintele ucrainean i-a spus cancelarului că rebelii au „încălcat încetarea focului” în regiunile Doneţk şi Lugansk, două bastioane ale insurgenţilor proruşi, de peste 20 de ori de la intrarea ei în vigoare, potrivit serviciului de presă.
Cancelarul şi-a confirmat „solidaritatea” faţă de planul de pace al lui Poroşenko şi s-a declarat pregătită să facă tot ceea ce poate pentru a facilita dialogul multilateral cu toate părţile implicate, se arată în comunicat.

Poroşenko a decretat vineri o încetare unilaterală a focului, timp de o săptămână, şi s-a adresat duminică naţiunii, într-un discurs televizat, expunându-şi planul de pace care oferă un dialog insurgenţilor proruşi care nu au comis „nici crime, nici torturi”.

Cu toate acestea, schimburile de tiruri au continuat, trupele ucrainene anunţând că folosesc tiruri de artilerie pentru a respinge atacuri din partea rebelilor, care au respins încetarea focului menite să-i dezarmeze.

Rusia a anunţat, la rândul ei, luni, că ea consideră necesar ca o „încetare a focului durabilă” să fie respectată în estul Ucrainei, pentru a se putea lansa un dialog între autorităţile de la Kiev şi rebeli.

sursa: realitatea.net

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri